Învață acum citirea optimizată!
- Apasă START TEST și începe să citești textul în ritmul tău propriu.
- La final apasă STOP TEST. Viteza de citire apare afișată pe ecran.
- Apasă OK în fereastra de dialog și vei ajunge la Chestionar.
Geamul mare de la biroul său îi oferea o vedere panoramică asupra întregului oraș. Când avea nevoie de liniște și de calm se apropia de geam, scufundându-și privirea în vâltoarea orașului de sub el. Încerca adeseori să distingă oamenii de pe stradă, dar fără binoclul pe care și-l achiziționase de pe un site destul de obscur, acest lucru era aproape imposibil.
- Te-am chemat să te felicit pentru evoluția ta în cadrul companiei noastre, a început directorul discursul introductiv într-o ambianță puțin cam informală. După cum poate că ai auzit, șeful tău tocmai ce și-a înaintat demisia...
- Da, am auzit! Toată lumea a auzit..., l-a întrerupt Andrei; prea târziu însă și-a dat seama că a fost total lipsit de politețe acea întrerupere.
- Știi că este un loc de muncă în care trebuie să citești foarte mult, nu?
- Dar nu înțeleg de ce îmi spuneți mie toate acestea!
- Am nevoie de un om care citește repede și cu o capacitate de memorare mare. Îți aduci aminte testul de la angajare? șeful lui era un om posac, în vârstă, și după câte putea să își dea seama Andrei, era un om care aștepta cu nerăbdare anii pensionării. Se îmbrăca după moda veche, fără niciun pic de stil, chiar și acum având pe el o cămașă cu mâneci scurte descheiată la primii doi nasturi și o pereche de pantaloni mult prea largi, cu tiv ridicat.
- Acela în care a trebuit să citesc cât de repede pot un text și să răspund la câteva întrebări din el? Da, îmi aduc aminte perfect.
- Acela nu a fost doar un test de observare a memoriei tale, ci a fost de fapt un test de analiză a vitezei tare de citire. Aveam nevoie să vedem cât de repede citești și cât de mult reușești să memorezi din text. Vreau să îți spun că ai avut viteza cea mai bună și scorul cel mai bun la acest test.
- Nu m-aș fi gândit la asta!
Pentru Andrei, funcția pe care o primise era mai importantă decât banii pe care îi încasa, motivele variind aproape în fiecare zi. Priveliștea de la etajul 20 îi tăia răsuflarea, geamul acela imens fiind singurul obstacol între el și zumzetul orașului. Cele două secretare îi făceau toate poftele, încercând să îi învețe tabieturile cât mai repede cu putință. S-a apropiat de geam și și-a lăsat gândurile să se îndepărteze de prezent, înspre un trecut care era mai puțin complicat, mai copilăros; un trecut în care el era băiatul sensibil, adâncit în studiu, lăsând lumea să treacă ușor prin apropierea lui.
Și-a îndreptat gândurile înspre momentele în care a întâlnit-o pentru prima dată pe femeia care urma să îi schimbe radical viața.
- Cum poți să citești așa de repede? l-a întrebat în șoaptă fata care studia la aceeași masă cu el. Sau te prefaci? Vrei să mă impresionezi? a continuat ea zâmbind.
Andrei nu a răspuns, vizibil încurcat și emoționat de intervenția fetei. Era una dintre acele colege frumoase și dorite de toți băieții, dar care își juca tot timpul cartea intangibilității.
- Știi, am încercat să aflu mai multe informații despre cum să reușesc să citesc mai repede, a continuat ea întinzându-se peste masă și apropiindu-se de băiat, făcându-l pe acesta să roșească încurcat. Mirosul parfumului ei s-a întins peste masă odată cu ea, învăluindu-l și cuprinzându-l cu miresmele sale, intrându-i în pori, emoționându-l.
- Așa? a reușit să zică și el cu o voce răgușită și tare, uitând că se afla în sala de bibliotecă și că mai erau acolo și alți colegi care se concentrau la studiu. Mai multe perechi de ochi se ridicaseră din cărți și s-au îndreptat înspre ei doi.
- Și am aflat că se pot face antrenamente în acest sens, a continuat ea aruncându-le priviri dure colegilor care își ridicaseră privirea înspre ei. Se pare că vinovatul pentru încetinirea citirii este mușchiul ochiului care ar putea să focalizeze un cuvânt în aproximativ 50 – 150 milisecunde. Îți poți imagina? Totul se poate petrece atât de repede! Uzual, același mușchi focalizează un cuvânt în aproximativ 300 milisecunde.
- Nu m-am gândit niciodată la citit în acest fel. Eu citesc și gata. Mă relaxează și recent am descoperit că pot să citesc mai multe cărți deodată, fără să le încurc între ele personajele, Andrei și-a dat seama că era posibil să fi sunat destul de lăudăros, ceea ce ar fi îndepărtat-o pe fată. Totuși, a continuat el, ceea ce îmi spui tu legat de focalizare mi se pare ciudat de cunoscut. Este ca și când aș mai fi auzit undeva aceste informații…
Dar ea râdea. Se uita la el și râdea încet, cu mâna ascunzându-și dinții, două șiraguri de perle albe, perfecte. Andrei s-a relaxat puțin, reușind să își consolideze încrederea pe care o demonstrase în ultimele secunde.
- Ești haios, a spus ea dintr-o dată. Îmi place de tine, crezi că ai vrea să ne vedem într-o zi la o cafea?
Când i-a pus inelul pe deget, emoțiile erau cu atât mai mari cu cât conștientiza și nenumăratele perechi de ochi îndreptate înspre ei, atente la fiecare mișcare, la fiecare grimasă. Preotul le-a dat binecuvântarea, după care el a sărutat-o pe cea care tocmai îi devenise soție și mama viitorul lor copil. S-a așezat într-un genunchi și a prins cu ambele mâini burta mare, acoperită de rochia albă cu inserții aurii. A simțit mișcarea copilului în burta mamei sale, un semn care l-a umplut de bucurie. I-a șoptit câteva cuvinte, după care și-a lipit buzele de burta soției lui. Aplauzele celor din sală păreau să nu se mai termine. Fericiți, și-au continuat periplul prin viață, nefiindu-le teamă de ceea ce avea să le rezerve viitorul.
Se certau tot mai des. Jake încă nu împlinise doi ani, când el a plecat prima dată o săptămână de acasă, nemaisuportând criticile și certurile nesfârșite. Orice ar fi încercat să facă, nu ar fi fost bine. Tot timpul se găseau greșeli, reproșuri, cuvinte dureroase aruncate fără milă. Și Jake nu avea nicio vină. Niciunul dintre ei nu s-ar fi gândit la un astfel de deznodământ și mai mult, acesta să apară atât de repede. Cu fiecare clipă care trecea, lucrurile se înrăutățeau. Singurele sale momente de liniște era atunci când putea să își ia manuscrisele, să se închidă în biroul cu toți pereții acoperiți de rafturi pline de cărți și să se adâncească într-o bine-meritată lectură, care de cele mai multe ori reușea să îl transpună într-o lume departe de lumea care exista în spatele ușii mari, capitonate cu piele neagră, a biroului său.