SPEEREAD

  • Citire Optimizată
  • Pentru psihologi
  • Rezultate
  • Tutorial
  • Tarife
  • Blog
  • Citire Optimizată
  • Pentru psihologi
  • Rezultate
  • Tutorial
  • Tarife
  • Blog

Sesiunea 5 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.




Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 
3
Andrei i-a solicitat o întâlnire. Pe psiholog nu l-a deranjat acest lucru, în special pentru că din discuțiile purtate anterior și-a dat seama că există unele probleme. Era într-o anumită măsură pregătit pentru această solicitare, care de altfel nu l-a surprins. Se găsea totuși pus în fața unei situații ușor dificile din punct de vedere moral, având în vedere că Andrei îi era și cursant la cursul de Citire Rapidă. Trebuia să delimiteze foarte clar Citirea Rapidă de problemele pe care Andrei dorea să le discute cu el. Era aproape sigur că nu avea nimic de a face cu Citirea Rapidă, pentru că dacă era așa, acestea ar fi putut fi discutate în decursul orelor de curs. Trecuseră mai bine de trei săptămâni și nu a putut să nu observe cum chipul lui Andrei devenea tot mai trist, ochii acestuia fiind acoperiți de un voal de supărare. Știa că trecuse printr-un divorț și că se lupta pentru custodia băiatului său, dar nu se gândea că îl afectează într-o asemenea măsură și pe o așa durată lungă de timp. Îi era teamă pentru Andrei. Îi era teamă că ar putea să intre într-o depresie din care să îi fie apoi mai dificil să iasă. Trebuia cumva să îl ajute, și asta în afara orelor de Citire Rapidă. Psihologul s-a hotărât că așa ar fi cel mai bine. Omul avea nevoie de ajutor și el avea să îl ofere.
->4
S-au întâlnit în același bar în care s-au văzut și prima dată, astfel că se simțeau destul de familiarizați unul cu celălalt. În mod natural au schimbat câteva cuvinte de politețe, au comandat câte o băutură și s-au hotărât să treacă la lucrurile serioase. Spre surprinderea psihologului, Andrei a început să îi readucă aminte unde muncește, respectiv la una dintre cele mai importante edituri din țară, ceea ce el știa deja. Dar l-a lăsat pe Andrei să continue, nu a intervenit. Pentru Andrei era munca mult visată, el având acolo oportunitatea să întâlnească oameni geniali, oameni ai căror idei pot să aducă schimbări în întreaga lume. Și el era acolo, interfața între autori și lumea exterioară. Dar avea foarte mult de citit. În final, acesta a fost motivul pentru care s-a hotărât să participe la cursul de Citire Rapidă, despre care a ținut să precizeze că l-a motivat incredibil de mult și i-a oferit o nouă perspectivă asupra posibilităților pe care corpul uman le are. Psihologul a intervenit, reamintindu-i că vitezele de citire se pot atinge doar prin muncă și antrenament. ”Nu poți să ajungi de pe o zi pe alta să citești cu o mie de cuvinte pe minut, mai ales dacă ai început de la 350 de cuvinte pe minut, așa cum ai făcut tu!”, a ținut să precizeze psihologul. Andrei a dat din cap în semn aprobator, și zâmbind, aducându-și aminte rezultatele ultimului test, în care a reușit să citească la o viteză de peste 500 de cuvinte pe minut. Pentru el era o evoluție foarte bună și era mulțumit de asta. Simțea că dacă mai muncea puțin, putea să ajungă la viteza de 700 de cuvinte pe minut, adică aproape dublu față de cea cu care a început cursul de Citire Rapidă. O viteză de 700 de cuvinte pe minut ar însemna și că ar putea să citească manuscrisele care i se aflau pe birou de două ori mai repede. Acest lucru i-ar fi permis să petreacă mai mult timp alături de băiatul lui.
->5
Trecând peste aceste gânduri, a revenit la discuția cu psihologul, spunându-i acestuia că ar vrea să facă o clasă specială cu toți angajații editurii implicați în citirea de manuscrise. Pentru psiholog, aceasta era o veste bună, la care nu se aștepta. A zâmbit timid atunci când Andrei nu îl privea și i-a spus acestuia că ar trebui să se întâlnească într-o zi cu toți, pentru a le explica ce înseamnă instrumentul de Citire Rapidă. Voia să le spună despre capacitatea de antrenare a mușchilor, despre vitezele de citire, despre grupele de cuvinte. I-ar învăța care este diferența dintre Citirea Rapidă și Scanare, cum în cea din urmă se caută o anumită informație într-un text, în timp ce în prima se citește textul integral, cu scopul de a putea fi înțeles. Nu ar fi omis nici informația cu privire la momentul în care copilul învață să citească și cum el o face cu voce tare. Le-ar spune despre corzile vocale și de faptul că indiferent dacă noi nu mai citim cu voce tare, corzile vocale lucrează în continuare. Pe chipul lui Andrei a apărut un zâmbet la vederea entuziasmului pe care psihologul îl arăta. Se bucura oarecum și încerca să țină pasul cu acesta. Psihologul era bucuros pentru că simțea că lucrurile încep să meargă. Era într-un moment în care trebuia să vândă, să facă prezentări, să își facă publicitate. Lumea trebuia să audă de el și să înțeleagă încă de la primele cuvinte ce înseamnă Citirea Rapidă. Fiind un concept nou pentru o societate, Citirea Rapidă trebuie să fie percepută corect. Un important cotidian de circulație națională a scris un amplu articol despre el și despre Citirea Rapidă. Din păcate, vânzările nu au crescut deloc, deși el se gândea că o astfel de publicitate i-ar aduce destul de mulți clienți noi. Apoi, a urmat o apariție la o emisiune televizată la postul local de televiziune. Nici aceasta nu a avut efectul scontat. Participarea la acea emisiune nu i-a adus niciun client în plus. Începuse să se întrebe dacă așa este normal, sau dacă a greșit el cu ceva. Dar în curând, aceste lucruri rămăseseră pe planul doi, pentru că a început cursurile și era destul de ocupat. Și-a promis ca după ce termină cu primul curs, să își facă timp să se ocupe îndeaproape și de promovare. Apariția lui Andrei i-a arătat că publicitatea funcționează altfel. Satisfacția oamenilor se reflectă în vânzările lui. Un cursant încântat de program și de rezultate, poate să îi aducă la un moment dat alți doi cursanți. Instrumentul de Citire Rapidă ajungea pe masa viitorilor cursanți prin intermediul actualilor cursanți, creșterea trebuind să fie exponențială.
->Variabil
Acum, Andrei îi cerea să facă un curs pentru cel puțin douăzeci de persoane, oameni care citeau și a căror muncă era cititul. Dar Andrei nu s-a oprit aici. El era interesat și despre efectele pe care Citirea Rapidă le-ar avea asupra băiatului său, care era în clasa a patra. Și această întrebare reprezenta un nou motiv de încântare pentru psiholog. Nu lucrase până acum cu copii și nu putea să se exprime în privința lor decât din punct de vedere pur teoretic. Știa că în cazul copiilor, dacă deprindeau citirea pe grupe de cuvinte încă de la o vârstă apropiată cu cea la care au învățat să citească, puteau să ajungă la viteze de citire fantastice. Puteau astfel să atingă cu lejeritate 1000 de cuvinte pe minut și să nu își mai folosească și corzile vocale atunci când citeau. Mai mult, putea să determine care dintre ei aveau putere de concentrare, iar cei care nu răspundeau prea bine la acest aspect, puteau fi învățați să se concentreze. Ar fi fost învățați să facă antrenamentele în liniște și în condiții perfecte, cum ar fi fără factori perturbatori, cu ochelarii pe nas acolo unde este cazul și fără să creadă că trebuie de la început să înțeleagă textele pe care făceau antrenamente. Strategia citirii rapide, în grupe de cuvinte alăturate care au sens, se deprinde treptat și ajută enorm și la memorarea și înțelegerea textelor citite. Psihologul era încântat de această nouă experiență și datorită faptului că dorea să încerce o modalitate de comunicare la distanță, online, în care să nu fie nevoit să se întâlnească de fiecare dată cu clientul. Mâncarea i-a oprit pentru câteva minute din conversație, profitând amândoi de aroma fripturii și de gustul ei minunat. Până la urmă, chiar dacă se întâlniseră să discute afaceri, un stomac plin ar fi putut să scoată la suprafață noi idei și noi abordări ale situației. Nu au terminat bine de mâncat, că Andrei a început să îi povestească despre soția lui și motivele pentru care divorțase. Abia după aproape cinci minute și-a dat seama că el nici măcar nu îl întrebase pe psiholog dacă este ok să vorbească. Considerase că dacă era psiholog, ar fi fost obligația lui să îl și asculte. Și-a cerut scuze într-un mod timid, realizând că a făcut o greșeală. Dar a primit repede asigurările că totul era în regulă și că dacă dorea să își descarce sufletul, putea să o facă fără nicio problemă. Atunci Andrei și-a luat din nou inima în dinți și i-a povestit acestuia întreaga situație prin care trecea. Divorțul se întindea deja de mai bine de un an, timp în care lui i-a fost foarte dificil să treacă peste. Motivele invocate pentru divorț erau destul de puerile, și anume monotonia apărută, lipsa inițiativei, a cadourilor și a interesului, precum și multe altele. Andrei nu reușea să înțeleagă unde a greșit și de ce ea nu a putut să îl accepte așa cum era.
->Variabil
Psihologul l-a ascultat până la capăt, liniștit, aproape o oră întreagă. La final, Andrei i-a mulțumit pentru simplul fapt că a stat acolo, lângă el și l-a ascultat. S-a confesat că niciunul dintre prietenii lui nu avea răbdarea necesară să îl asculte, fără să intervină cu analize din propria-i viață și cu elemente sau întâmplări similare. Când a terminat de vorbit, Andrei era cu ochii în lacrimi, iar psihologul, pentru a-l scoate din această stare, i-a propus un topic de conversație nou, dar cunoscut de către amândoi. Au hotărât să dezbată puțin modul în care decurgeau cursurile. Andrei s-a arătat din nou mulțumit, spunând că îi plăceau colegii și că nu este unul dintre acele cursuri în care trebuie să aștepți după altcineva, ușor mai lent decât tine. Îi plăceau discuțiile în urma cărora rămânea cu informații interesante, cum era cea cu viteza de focalizare a mușchilor, cu citirea sacadă, cu modalitatea prin care antrenamentele ajutau creșterea vitezei de citire. A discutat cu mai multă lume aceste aspecte și în final a ajuns la concluzia că a făcut un lucru bun. Pentru Andrei, antrenamentele se desfășurau exact așa cum spuneau indicațiile date de psiholog. El se închidea pentru jumătate de oră în biroul său, anunțând să nu fie deranjat de nimeni. Își închidea chiar și telefonul în acea perioadă. Spunea că este un lucru mult prea important pentru a nu fi respectat. Asemenea unei zile de post, în care trebuia să respecte acele reguli seculare impuse de către biserică, la fel și aici, încerca să respecte îndeaproape indicațiile date de psiholog. Se punea la masă și începea să citească. Nu avea ochelari de citire, așa că cititul nu avea cum să îl obsească în cazul în care și-ar fi uitat ochelarii. Din discuțiile de la curs și-a dat seama cât de important este să porți ochelarii sau să ai lumina potrivită. Contrastul dintre calculator și lumina ambientală este de asemenea un alt element de care ținea cont. Știa că trebuie să urmărească acel cursor și să încerce să citească toată grupa de cuvinte, și să încerce să o înțeleagă. Nu era obligatoriu să înțeleagă tot textul la început, dar trebuia să înțeleagă sensul grupei de cuvinte pe care o citea. Strategia de a citi grupe de cuvinte alăturate, de mărime variabilă dar având sens, îl ajuta apoi să înțeleagă foarte bine și textul în întregimea lui.
->Variabil
Psihologul era bucuros că avea un astfel de cursant care într-adevăr folosea citirea rapidă și care îi vedea și îi înțelegea utilitatea. Ar fi vrut să îl numească ambasadorul instrumentului de Citire Rapidă, dar știa că ar fi fost un gest destul de nepotrivit. I-a mulțumit lui Andrei pentru ajutorul și pentru feedbackul sincer pe care i-l oferea. Avea nevoie de sprijin acum, la început, și spera ca prin rezultatele obținute de către cursanți să i se ducă vestea peste mări și țări. Îi spunea lui Andrei cum intenționează să iasă din granițele țării cu instrumentul de Citire Rapidă și să îl traducă în alte limbi, pentru a putea să beneficieze de acesta și oameni din alte țări. Citirea Rapidă avea aplicabilitate la nivel mondial, motiv pentru care trebuia să îl promoveze cât se poate de bine. Andrei i-a promis că avea să spună la toată lumea pe care o cunoștea ceea ce a însemnat Citirea Rapidă pentru el. Și l-a asigurat că știe foarte multă lume. Amândoi s-au ridicat de la masă mulțumiți, unul pentru că Citirea Rapidă începea să prindă la public, iar celălalt pentru că a reușit să își descarce sufletul plin de greutățile pe care i-a fost dat să le poarte o lungă perioadă de timp.

Contact

Contact
Despre noi
Instrucțiuni

Confidențialitate

Cookie
Confidențialitate
Termeni și condiții

Parteneri

www.speeread.ro
www.speeread.org
www.speeread.info

Copyright

© SpeeRead 2015-2023
Dezvoltat cu pasiune de:
speeread.biz