Sesiunea 5.2 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.

START >> Continuă >>

Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 

2

După ce se îmbrăcă, Liu ieşi din camera Maşinii şi nemaiavând putere să dea ochii cu restul savanţilor din încăpere, foşti colegi atâţia ani de zile, porni în cealaltă direcţie, către încăperile personalului. Pe drum începu să se gândească la tot ce i-a spus Arian înainte de a face dragoste. Se gândea că avea să plece acasă, şi că acolo încă îi va găsi pe cei dragi, îl va găsi pe EL. Timpul a estompat frumoasa lor poveste de iubire şi lupta ce au dat-o amândoi pentru a încerca să îl scape de acea boală nimicitoare. Apoi, când a luat decizia de a munci pentru Arian, a trebuit să renunţe la el pentru un an de zile, dar ştia că avea să se întoarcă şi dacă ar fi vrut, cu banii pe care i-ar fi câştigat pe contractul oferit de Arian avea să poată să trăiască toată viaţa în lux, fără să fie obligată să mai muncească niciodată. Îşi dorea linişte financiară, şi îşi dorea pentru copiii ei să nu fie obligaţi să treacă prin neajunsurile şi mizeriile prin care a trecut ea în copilărie. Împreună cu el a luat decizia de a pleca şi au fost de acord că un an de zile nu e mult. Apoi îşi aduse aminte că a trecut primul an aici şi cum Arian a venit şi le-a prelungit contractul pentru o perioadă nedeterminată, oferindu-le în fiecare an o mulţime de motive ştiinţifice pentru care să rămână. În timp, au uitat de existenţa altei vieţi decât cea de aici, şi aici credea Liu că au intrat în joc şi câteva neurotoxine probabil administrate regulat de către Arian pentru a estompa aceste dureri şi a uita trecerea timpului. Arian i-a ţinut captivi aici, dar cu toate astea nu era supărată pe el. Nu era şi nici nu avea de ce să fie, pentru că dacă Arian are dreptate şi în exterior, în cealaltă dimensiune nu a trecut decât un an de zile, atunci toată această aşteptare şi muncă nu s-a dovedit a fi în van.

->3

Pe lângă acest aspect, cunoştinţele acumulate în cei aproape o mie de ani de existenţă în această incintă, şi descoperirea existenţei tinereţii veşnice, înseamna un pas uriaş pentru omenire. „Trebuie să iau o specie de plantă pentru a demonstra lumii despre existenţa acestei posibilitati” îşi spuse ea. Atunci un semnal de alarmă îi se aprinse în creier, şi îşi aduse aminte de discuţia avută cu Arian şi de faptul că acesta a zis că lui îi produce corpul această toxină a tinereţii veşnice. „Dar cum pot să aflu oare care este planta aceea şi cum de ne-a scăpat un asemenea aspect după toate testele pe care le-am făcut pe corpul lui Arian de-a lungul timpului. „Nu se poate! Trebuie să o fi găsit, dar”... îşi duse mâna la gură, şi aproape că se prăbuşi la pământ: „Masina! să fiu a naibii!” îşi aduse aminte că în timp ce Andreea era modificată de către Maşină, a observat o fluctuaţie neobişnuită de substanţe plecând de la Maşină către cortexul Andreei şi apoi răspândite de acesta în tot corpul, oferind o luminozitate neobişnuită a întregului corp. În acel moment, deoarece activitatea cerebrală rămăsese aproape nemodificată, pulsul şi funcţiile vitale fiind la un nivel excelent, a trecut cu vederea acea anomalie. Dar acum, privind în retrospectivă, era gata să bage mâna în foc că acela a fost momentul în care cortexul a fost încărcat cu substanţele al căror nume nu şi le aducea aminte acum, dar putea să revadă oricând înregistrările cu desfăşurarea modificărilor Andreei. „Trebuie să îi fac o scanare Andreei, să mă conving că într-adevăr am dreptate, şi atunci misterul este rezolvat, înseamnă că şi Arian, tot de la Maşină deţine această importantă descoperire. Asta înseamnă că nu plantele produc această toxină, plantele fiind doar o diversiune!” îşi îndreptă atentă paşii înspre zona de recuperare în care Andreea era ţinută pentru a-şi reface corpul şi creierul, fiind pregătită pentru contactul cu exteriorul. Trebuia să treacă printr-o serie de teste, inclusiv lupte corp la corp, teste de inteligenţă, tactice şi psihologice. Aşa că acum nu i-ar fi greu să îi spună că are nevoie de o scanare pentru pregătirea unui test. Ajunse la uşa ce o despărţea de Andreea şi privi prin geamul pe jumătate mat. Andreea dormea liniştită. „Nu are de ce să fie un lucru ieşit din comun!” se încurajă Liu. Bătu încet la uşă şi intră în încăpere.

->4

Îşi luă aparatul care semăna cu un playstation, cu un ecran mare în centru şi câteva butoane pe laterale. A ataşat de la aparat două fire în zona cortexului Andreei. Apoi puse aparatul pe pieptul Andreei şi apăsă unul dintre butoane. Ceea ce părea a fi ecranul aparatului era de fapt un ecran hologramic care odată pornit, începu să transmită o imagine la jumătate de metru deasupra corpului Andreei, reprezentând corpul acesteia pe o scară de unu la unu. Astfel că Liu avea acces la tot corpul acesteia şi la toate modificările aduse, depinzând de selecţia pe care o făcea din butoanele de pe aparat. Funcţie de opţiunile pe care le alegea, acea hologramă se transforma, aducând doar sistemul muscular dacă asta se dorea sau doar sistemul osos, sau doar cel limfatic. Putea de asemenea să selecteze o vedere la nivel celular sau doar terminaţiile nervoase. Dar Liu a delimitat doar zona din cortex care a fost impregnată cu acele substanţe şi a cerut să afişeze principalele sinapse din acea zonă. Astfel a observat că una dintre sinapse crea o legătură la nivel celular cu toate celulele corpului, controlând nivelul de alimentare cu impulsuri electrice a acestora. Acea sinapsă semăna cu un aparat de măsurat voltajul bateriilor. A selectat doar acea sinapsă şi a observat că într-adevăr avea dreptate... se dădu doi paşi mai în spate şi se uită la holograma corpului Andreei, în care apăreau toate celulele din corpul ei, absolut toate. Vedea clar cum din acea sinapsă pleca la fiecare inspiraţie câte un val de energie care modifica structura celulelor suprascriind informaţia cu informaţia memorată la ultima inspiraţie. În acest fel, celula rămânea mereu la acelaşi nivel ca şi la ultima inspiraţie. Liu selectă o zonă a corpului, apoi o mări până ajunse la nivel celular, şi se opri când în locul corpului hologramic, se aflau doar câteva celule.

->Variabil

Arian nu mai putea să aştepte şi nici să dea explicaţii. Îi aplică Mariei presiune pe un punct din zona gâtului în apropiere de jugulară, împreună cu acţionarea unui nerv din zona lombară a coloanei care au avut ca efect provocarea unui leşin acesteia. O luă din nou în braţe şi începu să alerge, chinuindu-şi creierul să arunce un scut peste emisia de energie oferită de făt. Energia îi atrăgea pe acei EI, care îşi trimiteau undele pentru a o găsi. Dar chiar şi pentru el era prea mult. Puterea fătului era mult prea mare şi creştea mult prea repede pentru a-i putea face faţă şi pentru a-l mai putea ascunde. Trebuia să se preocupe să observe continuu locaţia LOR, să acopere creierul Mariei pentru a nu mai permite niciunui EL să îi modifice destinul şi să alerge cu surplusul de greutate în braţe, pe care, în mod ciudat pentru Arian, începea să îl simtă. Nu s-a mai simţit niciodată obosit, dar acum, datorită efortului depus de către creierul său, muşchii săi au emis mai multe enzime necesare alimentării creierului decât în mod obişnuit. Mai avea de alergat două sute de metri până la acel hangar, şi primii EI apăruseră în urma lui, iar viteza lui a început să scadă considerabil. Aruncă o privire peste umăr şi a văzut un EL descompus, cu o faţă căreia îi lipsea un ochi, buza de sus şi obrazul îi atârnau sărind hidos în sus şi în jos după cum alerga. Picioarele şi mâinile păreau a se ţine într-un fir de aţă. Cu toate acestea, era la aproape doi metri în spatele său şi a întins mâna pentru a-l prinde.

->Variabil

Arian s-a oprit brusc din alergat şi s-a întors aplicându-i o secerare de picior la nivelul genunchilor acelui EL. Ambele picioare i-au fost amputate şi EL s-a trezit aruncat pe burtă. Arian şi-a continuat mişcarea de rotaţie pornind în alergare din nou când au ajuns să îndeplinească cele treisuteşaizeci de grade. La următoarea intersecţie de holuri îl aşteptau deja alţi doi EI, la fel de hidoşi şi descompuşi, cu mâinile întinse către el. Încercau să îi pătrundă în minte şi să îi atace gândurile, dar Arian preferă să îşi apere creierul decât să îşi menajeze muşchii. Încercările lor de a lovi creierul lui Arian cu emisii de fluxuri de energie s-au dovedit inutile. Următoarea mişcare logică pe care Arian a reuşit să o anticipeze, era ieşirea cubului din corpul surogaților pentru a încerca să intre în corpul lui. Arian spera să mai aibă destulă putere în el pentru a elibera cantitatea necesară de energie pentru a-i prăji pe cei doi oponenţi. A strâns-o puternic pe Maria în braţe şi s-a aruncat înspre cei doi, observând periferic alţi doi EI venind către ei pe holul din dreapta şi încă trei pe holul din stânga.

->Variabil

O privire aruncată în urma sa, şi i-a văzut pe toţi, o mulţime de EI opriţi şi uitându-se după el. A ajuns aproape de uşa de la intrarea în hangar, când creierul său l-a atenţionat despre o altă mulţime de EI care îl aşteptau în hangar. Arian deschise uşa şi mulţumi în gând pentru ce a văzut în interior. În centrul hangarului trona o navă imensă, înconjurată de oameni în alb care munceau frenetic şi printre ei, purtându-se perfect natural, peste o sută de EI. O singură privire asupra navei îi fusese îndeajuns pentru a-şi aduce aminte că aparţinea unei lumi la fel ca a lor. Era doar o altă specie controlată de către EI şi care încerca să se salveze. Au venit pe Pământ pentru a-i anunţa pe oameni despre acest pericol, dar oamenii i-au atacat şi le-au doborât nava. „Nici nu e de mirare că în toate poveştile, corpurile extraterestre sunt tot timpul umanoide! Doar toţi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea LOR îşi spuse Arian aducându-şi aminte că a încercat să le explice oamenilor ce se întâmplă de fapt. Dar aceştia, printre care şi Jhon, pe atunci un tânăr dornic de afirmare, au efectuat experimente pe cei care rămaseră în viaţă după prăbuşirea navei. În scurt timp i-au omorât pe toţi. Explicaţia lor a fost că au încercat să afle informaţii de la ei, dar că din păcate cererile lor au fost prost percepute.

->Variabil

Arian ştia să piloteze acea navă, o făcuse pe timpul Intermediarilor, timp în care păstrau legături strânse cu multe planete, acordându-şi ajutor reciproc şi făcând comerţ. Îşi adună ultimele puteri şi se îndreptă liniştit către liftul care avea să îi ducă în mijlocul acelei mulţimi combinate de oameni şi EI. O ţinea în continuare în braţe pe Maria, într-un mod protectiv. Uşile se deschiseră, dar nici unul nu părea să aibă de gând să renunţe, din contră, se adunaseră în semicerc în faţa uşilor, aşteptându-l. Arian îşi concentră forţele asupra lor şi creierul lui transmise o undă de energie către ei arzându-le la toţi sistemele neuronale. Se uita la ei cum pică la pământ, dar nu a fost îndeajuns. Unda nu i-a distrus pe toţi, ci doar pe cei aflaţi pe o rază de câţiva metri. Eliberarea unei asemenea cantităţi de energie l-a secat de putere pe Arian care a căzut într-un genunchi, împovărat de greutatea Mariei. Se ridică cu greu, şi înaintă împleticindu-se, încercând să îşi trimită impulsuri către muşchi. Savanţii se dădeau la o parte din faţa lui, făcându-le loc să treacă înspre navă. Dar printre ei se aflau şi EI. Aceştia încercau să se apropie de Arian, dar creierul lui încă reacţiona instinctiv şi reuşea să mai emită câte un impuls de energie care să ardă circuitele neuronale ale LOR.

Copyright Text © Paul Boncuțiu