Sesiunea 5.2 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.

START >> Continuă >>

Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 

2

Cristi se uită în jos și vede că i-a ajuns lutul până și în șosete. De data asta, nici măcar părul Elizei nu a fost cruțat, iar hainele lui Edi nu vor mai putea fi salvate. Tata și copiii au decis că nu are niciun rost să meargă să se spele după cursul de olărit. Oana pufnește în râs de cum îi vede că se apropie de șezlongul ei. Aproape că a ajuns la finalul cărții, mai are doar cinci pagini și moare de curiozitate să afle cine e criminalul. Dar, odată ce îi vede, nu se mai poate concentra deloc. Închide cartea și îi analizează mai atent pe măsură ce vin spre ea. Copiii sunt murdari cu lut și vopsele din cap până în picioare. Cristi nu arată nici el mai bine. Dinadins, Eliza sare direct în brațele mamei ei ca să o murdărească. Edi se cațără singur pe șezlong lângă ele. Încep amândoi să turuie: despre cât de frumos a fost să se joace cu lut, despre cât de drăguță a fost instructoarea, cât de amuzante au fost vasele create de ceilalți copii... La un moment dat Oana a pierdut șirul și se uită la Cristi după ajutor. Acesta doar dă din umăr satisfăcut, bucuros că au petrecut clipele acestea împreună cu el. Șezlongul nu mai e alb după ce se ridică copiii de pe el. Cristi scoate pachetul de șervețele umede și le dă câte unul. Le explică scurt că trebuie să curețe după ei. Înțelegători, copiii șterg șezlongul de orice urmă de lut și culoare până rămâne ca nou — mai curat chiar decât l-a găsit Oana. Astfel de interacțiuni o fac pe femeie să spere din ce în ce mai mult. Două zile au fost de ajuns să îi arate că Cristi a devenit un om bun. Sau, poate mai important, își dorește să devină mai bun. Trebuie să îi fie greu, e și normal, dar nu arată asta. Nici nu i s-a plâns Oanei și nu a căutat scuze pentru comportamentul lui de acum mulți ani. Se vede că nu poate aborda cu ușurință subiectul încă. Dar ea are speranța că, cândva, vor putea da cărțile pe față și vor putea discuta deschis, ca între prieteni. Poate că e ciudat, dar vrea să îi arate că este apreciat. Speră că îl va putea face să realizeze că eforturile îi sunt recunoscute acum. Că a devenit un tată bun prin propriile forțe și că ăsta e un lucru mare. Este extrem de dificil să rămână obiectivă într-o situație ca a lor. Cu toate astea, paradoxal, nu există alt om care să-l înțeleagă mai bine decât Oana. A observat cu atenție fiecare moment petrecut cu el. Mai ales vorbele și gesturile schimbate cu Eliza. La urma urmei, asta e principala ei grijă: cum o va afecta experiența aceasta pe fiica ei. Până acum, Cristi s-a purtat excepțional cu ea. Nu este obișnuit încă cu fiica lui, nici pe departe. Și nici ea cu el. Dar seamănă atât de mult unul cu altul… Dacă vreunul din ei se chinuie sau face efort să-l suporte pe celălalt, nu se observă. Pare că le vine natural să interacționeze, așa cum o poți face numai cu anumiți oameni speciali din viața ta. Totuși, regretul i se citește în ochi de fiecare dată când se uită la ea. Va dura mult timp până să ajungă să nu se mai învinovățească. Dar mai există și posibilitatea să nu poată trece vreodată peste asta. Oana nu ar vrea ca fiecare moment frumos între Eliza și tatăl ei să fie umbrit de greșeala lui din trecut. Fetei îi va fi mai simplu să treacă peste trecut, atâta timp cât vede că tatăl ei este serios și nu dispare din nou din peisaj. Dar dacă Cristi va îndrăzni să o dea din nou la o parte pe fată, va cunoaște o altă latură a Oanei. Una pe care nu a cunoscut-o până acum. Cristi ia șervețelele murdare de la copii și le aruncă la coș. Edi o ia înainte spre adăpostul cățeilor, însă Eliza îl așteaptă pe tatăl ei și îi dă mâna. Îi leagă timiditatea, dar amândoi par deciși să se cunoască mai bine și să devină o familie.

->3

Oana se ia după Edi. Îl ajunge din urmă și, spre bucuria băiatului, îl ridică în brațe. Simte că are nevoie de o distragere, altfel riscă să se apuce de plâns. Oana nu plânge, din principiu. Probabil are atât de multe emoții reprimate că nici nu le mai ia în considerare. Până acum, nu a avut timp să-și plângă de milă. E prea preocupată să-i creeze Elizei o viață în care să nu-i lipsească nimic. Dar astea ar fi fost lacrimi diferite, de fericire. N-a mai experimentat așa ceva până acum. Dacă lucrurile vor continua să meargă bine, o să-și permită să le lase să curgă cândva. Edi se zvârcolește râzând în brațele ei. Copilul lui Cristi e o dulceață. A simțit asta de când l-a văzut prima dată. Șocul de a-l vedea pe Cristi cu un alt copil a fost mare, dar nu destul cât s-o distragă de la cât de drăguț e Edi. O fi instinctul ei de mamă, dar nu se poate abține. Au trecut abia două zile și deja se simte atașată de el. Eliza abia l-a cunoscut și deja îl adoră. Nu a apucat să vorbească încă cu fiica ei ca să-și dea seama cât de multe înțelege ea din ce se întâmplă. Doar în camera lor au fost singure, și atunci prea obosite ca să aibă discuții atât de decisive. Dar Oana e sigură că Eliza vrea să păstreze contactul cu fratele ei. La fel cum pare să vrea să îi dea o șansă tatălui ei. Edi le face cu mâna celor doi din spate. Trebuie să aibă ceva special copilul ăsta de l-a făcut pe Cristi să se schimbe într-atât. Momentan, Oana e un pic surprinsă de ea însăși că nu simte nici cel mai mic sentiment negativ față de Edi. Latura urâtă de mamă ar fi putut să-și facă simțită apariția atunci când l-a întâlnit. Ar fi fost atât de ușor să-l facă pe el motivul pentru care fiica ei a fost înlocuită în inima tatălui ei... El de ce a reușit să-l facă pe tatăl lui să stea și Eliza nu? Uitându-se în spate la Cristi și la fiica lor, Oana înțelege că așa a fost să fie. Cristi a avut nevoie de timp să devină versiunea asta de tată. Nu ar fi fost la fel atunci când s-a născut fata… el nu era pregătit. Nici Oana nu era, ce-i drept, dar ea a fost mai capabilă să se adapteze. Eliza merită cel mai bun tată. La cât de duios se uită el la ea acum, pare că în sfârșit l-a dobândit. Lacrimile de fericire încep să curgă și Oana își ascunde fața în tricoul lui Edi. Băiatul chicotește pentru că îl gâdilă, iar femeii îi vine să râdă și să plângă în același timp. Tabăra asta a fost cea mai bună decizie. Adăpostul de câini nu e foarte departe. Un voluntar încă încearcă să facă liniște printre copiii entuziasmați să se joace cu cățeii, ceea ce înseamnă că au ajuns la timp. Copiii se liniștesc și așteaptă instrucțiuni. Voluntarul le explică unde sunt cei mai mici pui, unde e sectorul celor bolnavi și unde sunt câinii adulți. Le reamintește cam la fiecare două propoziții să se poarte cât pot de blând cu ei. Puii par la fel de entuziasmați ca și copiii de ideea de joacă. Li se dă voie să-i scoată din cuști, să-i hrănească și să-i spele. Toți copiii și majoritatea părinților s-au îndreptat glonț spre zona puilor. Eliza e destul de timidă în situații cu multă lume, așa că așteaptă să se mai calmeze spiritele. Încă îl ține de mână pe Cristi. Oana îl duce pe Edi la puiuți. Îl ține în brațe ca să-i arate cățeii de sus. La cât de multă lume e în jurul lor, n-ar avea nicio șansă să îi vadă altfel. Cristi simte cum Eliza îl trage ușor de mână. O urmează până în zona câinilor mai mari, de unde un maidanez o privește atent. Fata se uită la Cristi parcă pentru a cere voie să se apropie. Tatăl dă ușor din cap și Eliza îi dă drumul la mână. Câinele are niște ochi mari bulbucați, la fel de negri ca și blana lui scurtă. Dă repede din coadă dar, în afară de asta, rămâne nemișcat, cu ochii pe fetiță. Deasupra cuștii scrie „Titi” cu aceeași cretă colorată cu care e scris numărul camerei lui Cristi și a lui Edi.

->4

În timp ce Eliza mângâie câinele, Cristi se interesează dacă îl pot scoate să se joace cu el. Puii deja au fost scoși și se distrează cu restul copiilor, dar voluntarul de la început nu a precizat nimic de câinii adulți. I se spune că Titi nu e foarte sociabil, dar că pot încerca să-l scoată din carapace. Nu este deloc violent, ci doar retras. Nici nu termină bine de zis, că Eliza a și reușit să-l scoată din cușcă și deja îl scarpină pe burtă. Câine mai fericit nu s-a mai văzut. Oana și Edi îi găsesc la scurt timp. Oana îi arată și lui cum să-l mângâie pe Titi și-l lasă cu sora lui. Îi face semn lui Cristi spre măturile puse lângă cuști și se pun amândoi la curățat cuști. Planul era să facă asta cu toții, dar nu prea aveau șanse acum să o ia pe Eliza de lângă câine. Curățatul cuștilor nu le ia mult, dar cățeii aproape că îi fac să întârzie la masă. Eliza se desparte cu greu de Titi. Acceptă să plece numai când i se zice că poate reveni oricând să-l vadă, oricât de des vrea. Cristi schimbă niște priviri cu subînțeles cu Oana. Ceva îi spune că nu e ultima dată când îl vor vedea pe Titi. La prânz înfulecă toți cât de repede pot ca să aibă timp de restul activităților. Cristi vrea să-l învețe pe Edi cum să înalțe un zmeu înainte de a merge la yoga. Oana moare de curiozitate să termine cartea și să afle în sfârșit cine e criminalul. Pe Eliza deja știu cu toții că restul zilei o va găsi la adăpost, cu câinele. Trebuie să se gândească la o activitate interesantă pentru Edi cât adulții vor fi la yoga sau pe altundeva. Edi e un copil cuminte, dar e posibil ca al doilea curs de yoga să nu fie la fel de interesant pentru el ca și primul. Ca să fie sincer, Cristi recunoaște că i-ar fi și lui mai simplu să se destindă dacă nu ar trebui să fie mereu cu un ochi la fiul său. Vrea să profite la maxim de cursurile de yoga din tabără, deci trebuie să îi găsească ceva la fel de captivant și copilului. Eliza se oferă să îl ia pe fratele ei cu ea la adăpost. Voluntarii de acolo vor putea fi cu ochii pe el chiar dacă fata va fi acaparată de Titi, noul ei prieten. Oana e de acord că e o idee bună. Zis și făcut: după masă vor merge să-i lase pe copii la adăpost și apoi își vor vedea fiecare de activitățile lui. Pentru prima oară de când e aici, Cristi se va putea concentra doar pe el însuși. Va putea strecura câteva momente de liniște ca să poată digera întâmplările din ultimele zile. La adăpost mai erau încă niște copii. Unii ajutau voluntarii, alții se jucau cu puii. Doi dintre cei mai mari erau în secțiunea câinilor bolnavi sau răniți cu unul dintre voluntarii veterinari. După ce au lăsat copiii cu cățeii la adăpost, Oana își scoate telefonul. Se pune să caute site-ul asociației și se interesează dacă aceasta acceptă donații. Tabăra i-a ajutat deja, așa că acum vrea și ea să ajute înapoi. Genul ăsta de gesturi mici îi amintesc lui Cristi ce om minunat e Oana. Eliza n-ar putea avea o mamă mai bună. Asta îl impulsionează și pe el să dea ce are mai bun din el. Nu doar în relația nouă cu ele, ci în viață. Poate începe prin a-și schimba atitudinea față de slujba pe care o are. Într-adevăr, e un job stresant, dar are și părți bune pe care deseori alege să le ignore. Mereu a fost un om negativist și nu vrea ca Edi și Eliza să crească cu imaginea aceasta a lui. Șeful lui este înțelegător de fiecare dată când are vreo urgență și trebuie să plece pentru câteva minute de la birou. Locația e bună, destul de aproape de grădinița lui Edi. Acum că se gândește mai bine, e destul de aproape și de școala Elizei. Nu se plânge de salariu, iar colegii de la birou sunt ok. Nu poate spune că sunt amici sau că vor deveni vreodată prieteni la cataramă. Dar unii din ei merită mai mult de la el decât un salut bosumflat în fiecare zi.

->Variabil

Oana îi face cu mâna și dispare spre șezlongul de mai devreme. Soarele s-a mutat de dimineață, iar Cristi o vede cum mută șezlongul mai departe de copaci. Spre deosebire de ea, Cristi intră în pădurea deasă de lângă. Își verifică ceasul și vede că mai are timp până la cursul de yoga. Se întinde direct pe iarba deasă și respiră. Își golește mintea de orice și se concentrează doar pe respirat. Sunetele pădurii aproape acoperă vocile copiilor din jur. Chiar și așa, câte un râs mai ascuțit pătrunde printre copaci și ajunge intact la urechile lui. Se întreabă dacă așa va suna și râsul lui Edi odată ce-și va pierde chicotitul de copil. Cum o să-i fie râsul atunci când va fi de vârsta Elizei? Gândurile îi zboară acum libere către Eliza și zâmbetul ei — un zâmbet identic cu cel al tatălui ei. Eliza cum va râde când va crește, oare? Nu-și poate da seama prea bine încă, dar Cristi crede că va avea vocea mai joasă, ca și a Oanei. Uitase că asta a fost unele din chestiile care i s-au părut interesante la Oana atunci când a cunoscut-o. A trecut o viață de atunci… Când își verifică din nou ceasul, sare ca ars. Aproape că a întârziat. I-a prins bine liniștea. Acasă nu-și acordă niciodată timp. Zilele trec una după alta fără ca el să observe ce se întâmplă în jurul lui. Dar lucrurile se vor schimba de acum încolo. Tabăra asta e doar începutul de care avea nevoie. Și, culmea, Oana e prietenul de care avea nevoie. Saltelele sunt aranjate în poieniță la fel cum erau și la cursul din prima zi. Se pare că mulți părinți au gândit la fel ca și Cristi și au găsit alte activități pentru copiii lor. Astăzi sunt doar patru copii prezenți. Instructorul este același din prima zi. Îi întreabă pe copii ce părere au dacă trec la ceva un pic mai avansat. Or fi copiii de acord, dar articulațiile părinților lor nu prea sunt. Ora se scurge repede. Deși au făcut poziții mai complicate, Cristi nu s-a simțit pus în mare dificultate. Își simte câțiva mușchi pe care nu știa că îi avea. În afară de asta, se simte excelent. Avea nevoie de încă un curs pentru a se decide 100% dacă yoga este pentru el. Își simte zâmbetul pe buze și mintea clară. Da, categoric este pentru el. Primul instinct este să meargă la Oana să îi zică. Asta îl surprinde. De obicei, atunci când are vești, își înfrânează reflexul de a împărtăși cu cineva. Dar știe că Oana va fi la fel de încântată ca și el. Și are dreptate. Ajuns la șezlong, o găsește pe aceasta nervoasă pe cartea pe care a terminat-o în sfârșit. Identitatea criminalului nu avea niciun sens. Femeia uită de asta de îndată ce află că are un nou partener de yoga în Cristi. E prima dată când sunt singuri amândoi, fără cei mici. Fără menajamente, profită de asta și încep să discute despre ei, despre copii, despre trecut, despre viitor. Se feresc să depene amintiri pentru că știu la ce ar duce asta. Cristi trage aer adânc în piept și Oana simte că urmează să-și ceară iertare de la ea. Îl oprește înainte de a deschide gura, dar bărbatul insistă. Îi spune că el are nevoie de asta poate mai mult decât are ea. Oana râde. Fața îi e bronzată de la atâta stat în soare azi. Îi zice scurt că îl iartă. Îl cunoaște atât de bine că știe că bărbatului i-ar prinde bine o încurajare. Adaugă că abia așteaptă să afle ce părere are el de yoga pe muzică ambientală. Cristi știe deja că nu o să se compare cu sunetele pădurii.

->Variabil

Următoarele zile de tabără se scurg la fel și totuși complet diferit. Rutina celor patru rămâne aceeași. Copiii se trezesc și-și bat în perete unul altuia. Oana și Cristi se trezesc buimaci și se sună adormiți pentru a stabili ora micului dejun. În fundal, copiii strigă culoarea cu care se îmbracă în ziua respectivă. Nu mai au pantaloni albaștri curați, așa că se conformează cu orice culoare comună își găsesc prin garderobă. Micul dejun mereu are clătite sau gogoși. Oana mereu bea prea multă cafea. Activitățile de dimineață sunt fie sportive, fie legate de artă. Edi știe deja cum să înalțe un zmeu, iar Eliza are o țintă excelentă la tras cu arcul. Prânzul durează prea mult pentru că se întind toți patru la vorbă. Oana își alege un șezlong și se pune pe citit în soare. Eliza dispare pentru restul zilei pentru a merge la adăpostul de câini. Voluntarii o primesc cu brațele deschise și mereu întreabă de Edi. Oana continuă să vină la cursurile de yoga când are chef, deși e mai avansată decât ceilalți. Cina este de multe ori urmată de focuri de tabără la care nu prea mai stă lumea. Toți copiii devin din ce în ce mai obosiți de la atâta activitate și se retrag în camere destul de devreme. Excepție face ultima zi, când toată lumea rămâne la focul de tabără. Deși toate zilele au fost asemănătoare, experiența fiecăreia din ele a adus ceva nou. Zi de zi, Edi a descoperit tot mai mult din lumea înconjurătoare. Zi după zi, Eliza a devenit tot mai bună la olărit. Oana s-a împrietenit cu o altă mamă din tabără și au aflat că amândouă au copiii la școala de artă din oraș. Ea se face tot mai bronzată pe măsură ce Cristi devine tot mai atașat de ea și de fiica lor. Cărțile ei se schimbă, dar criminalii din ele rămân la fel de dezamăgitori. Cristi a împrumutat și el o carte de la ea și abia a putut s-o lase din mână până a ajuns la deznodământ. Devine tot mai clar și că Titi, câinele cu care se tot joacă Eliza la adăpost, va face parte din familie în curând. Zi după zi, Cristi se cunoaște mai bine pe el însuși. Speră ca, într-o zi, să ajungă să se ierte și el pentru greșelile făcute. Vestea cea mai bună e că golul din stomac abia dacă își mai face simțită apariția. Nici nu mai ține minte care a fost motivul pentru care l-a simțit ultima oară. Zilele de vară rămân la fel de frumoase în tabără. Și totuși, el abia acum poate spune că le simte căldura. Fără să-și dea seama, a venit și ultima zi de tabără. Următoarea zi avea să aducă din nou rutina zilelor de lucru. Dar acum Cristi știe că poate înfrunta asta. O săptămână a fost de ajuns să-și dea seama că nu mai este singur. Rutina va fi întreruptă de timp petrecut cu Eliza, de sărbători în familie și de cursuri de yoga pe muzică ambientală. Abia așteaptă.

->Variabil

Ar fi trebuit să se prindă că nu vor pleca acasă fără maidanez din momentul în care a pus Eliza ochii pe el. Sau, mai degrabă, el a pus ochii pe ea. Fata a zis că nu a putut să-l lase acolo când a văzut câtă blândețe ascundea în ochi. Restul zilelor de tabără și le-a împărțit între Titi, orele de pictură, olărit și mâncat gogoși și clătite cât de des posibil. Bombardată de rugămințile Elizei, Oana nu a putut spune nu. Mai ales că Titi are un lipici de necontestat. Când au cerut mai multe detalii pentru adopție, voluntarul de la adăpost mai avea puțin și izbucnea în plâns. Titi avea în jur de trei ani și era cu ei de mai bine de un an. În tot acest timp, nu prea se atașase de nimeni așa cum a făcut-o cu Eliza. În plus, comparativ cu puii care pot fi dresați și se adaptează mai ușor, câinii adulți au slabe șanse să mai fie adoptați. În ultima zi de tabără merg cu toții la adăpost ca să completeze formularele. Eliza are emoții pentru că e prima dată în viața ei când semnează ceva. Asta a fost una din condițiile Oanei, pentru a o face pe fiica ei să înțeleagă că acum Titi era în grija ei. Li se zice că au reușit să găsească familii pentru încă patru pui. Din punctul lor de vedere al oamenilor de la adăpost, tabăra a fost un succes. Nimic nu întregește o familie mai tare decât un animal de companie. La fel cum nimic nu responsabilizează un copil mai bine decât grija pentru unul. Cristi e de acord. Mai adaugă doar că nimic nu pare să facă un copil mai fericit decât asta. Fericirea Elizei e dovada clară. Titi e confuz atunci când e pus în lesă pentru prima oară, dar o urmărește cuminte pe Eliza. În tot acest timp, coada nu-i stă locului o clipă. Asta îl amuză teribil pe Edi. Când a văzut că Titi vine cu fetele, Edi a crezut că va locui cu ei. A plâns puțin când i s-a zis că va sta cu ele, dar Eliza l-a calmat instant spunându-i că poate veni oricând să-l viziteze.

->Variabil

Bagajele le au deja în mașini. În drum spre parcare, Oana nu se poate abține și le spune să o aștepte câteva minute. Pornește țintă spre bucătăria de vară cu un singur scop: gogoși pentru drum. Încă mai sunt câțiva participanți care trag de timp la mese și refuză să accepte că tabăra s-a încheiat. S-au legat prietenii frumoase aici, chiar dacă a durat numai o săptămână. Pentru mulți din copiii participanți a fost prima dată când nu s-au simțit în minoritate, inconfortabil sau nelalocul lor printre alții de vârsta lor. Pentru mai toți părinții, a fost o experiență care i-a întărit. Le-a arătat că familiile sunt de tot felul și că nu există un standard la care trebuie să adere. Sunt apreciați de organizatorii taberei, de voluntari, de alți părinți în situația lor. Sunt apreciați și de societate, chiar dacă nu simt asta mereu. Dar, cel mai important, sunt apreciați de către copiii lor. Oana se întoarce cu patru gogoși pe niște șervețele și o bucățică de carne pentru Titi. Mai aruncă o privire în jur și apoi se îndreaptă cu toții către mașini. De la distanță, copiii își amintesc unul altuia că vor opri la prima benzinărie de pe drum. Strigă amândoi destul de tare, așa că tatăl le amintește că pot vorbi la telefon din mașină. Îl așază pe Edi în scaunul din spate, verifică din nou să fi luat tot și urcă în mașină. Se simte de o sută de ori mai ușor decât ultima oară când a fost în mașina asta. Edi e la fel de zâmbitor în oglinda retrovizoare, doar că mult mai bronzat. Așteaptă să iasă Oana din parcare mai întâi și apoi le urmărește mașina îndeaproape. De pe bancheta din spate unde stă cu Titi, Eliza se întoarce și le face cu mâna. Pentru Edi pare cea mai grozavă chestie din lume. Cristi se uită în față la fiica lui, apoi în oglindă la zâmbetul știrb al băiatului lui. Pe telefonul atașat de bord îi apare numele Oanei, semn că îl sună deja. Cristi știe că totul va fi bine.