Sesiunea 4.2 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.

START >> Continuă >>

Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 

2

Toţi se uitau undeva deasupra lui, aşa că îşi întoarse capul, bănuind că e vorba despre Robert, dar uimit să vadă că şi acesta cobora cu destul de mare viteză către pământ. Avea să se lovească de apa aceea ca de sticlă, şi mai mult ca sigur îşi va găsi sfârşitul acolo. Un val porni de la cel ce părea a fi conducătorul către celelalte fiinţe. Valul s-a propagat până la ultima fiinţă şi apoi a început să revină, de data aceasta având o formă cu totul schimbată. Se formase o cupolă care se închidea la treisutesaizeci de grade. Centrul cupolei a luat forma unei plase concave, şi imediat ce se închise, Robert a fost prins în acea plasă şi lăsat uşor la pământ. Apoi din nou valul se retrase înspre fiinţele care erau cele mai în spate, şi începu să revină din nou către conducător. Arian obervă că doar conducătorul nu îşi schimbase forma, în rest, toată populaţia se contopise într-o formă comună pentru a conduce înspre salvarea lui Robert. Un nou val porni din partea conducătorului, dar de data aceasta nu se întâmplă nimic, valul nu a mai revenit. Arian nu a putut decât să presupună că în acest fel comunicau.

->3

Şi într-adevăr începu să vadă sute de mici astfel de valuri, care se propagau chiar şi doar între două fiinţe. Conducătorul începu să se mişte înspre el, cu o mişcare lină şi bipedă, dar fără ca picioarele lui să pară a face vreo mişcare. Atunci observă Arian că picioarele lor se terminau unite pe o placă organică sub care se putea observa o cuvă albastră la fel ca şi cea deasupra căreia plutea acum. Cuva îi susţinea la o distanţă de câţiva centimetri deasupra pământului. Făcea parte din corpul lor, aşa că înaintarea sub această formă nu avea cum să le creeze niciun fel de probleme. Arian începu şi el să coboare şi deoarece nu mai avea impuls, se văzu obligat să atingă suprafaţa aceea netedă şi albastră pentru a înainta şi el către conducătorul acelor fiinţe. Un nou val, de data aceasta însoţit de o mişcare rapidă a mâinii în care ţinea toiagul conducătorul îl atenţionă că nu era cea mai bună idee să atingă acea suprafaţă. În consecinţă se opri şi aşteptă să se apropie conducătorul de el. Din nou înjură în gând lipsa căştii pe care o lăsase la intrarea în peşteră. De data aceasta ştia că informaţiile pe care le-ar fi putut primi de la cască i-ar fi conferit un avantaj net faţă de acele fiinţe, şi pe lângă aceasta nu ştia încă dacă avea să poată să comunice cu ele.

->4

În curând a simţit cum viteza cupolei scade, până ce în final s-au oprit şi cupola a început să coboare, lăsându-i pe amândoi la pământ. Apoi din nou acel val de retragere, prin care cupola a dispărut, apărând în locul ei o mulţime de Sorgi. Abia atunci a reuşit Arian să observe că se aflau într-o altă peşteră, la rândul ei imensă, în care nu se mai simţea imponderabilitatea atât de puternic, dar în schimb simţea o adiere de vânt fierbinte. Se gândi că singură posibilitate este ca acest loc să fie situat aproape de mantaua superioară a structurii terestre, formată în mare parte din magna. Acest lucru ar putea să explice şi existenţa aerului greu, datorită polarizării excesive. Imediat ce corpul se obişnui cu noile condiţii, şi ochii începură să străpungă semiobscuritatea peşterii, un sentiment de deja-vu îi cuprinse simţurile. În faţa lui se ridica o construcţie atât de familiară, o clădire imensă, cu o înălţime de peste două sute de metri din câte a putut să estimeze, şi o suprafaţă ce acoperea peste zece hectare de pământ. Dar nu mărimea era ceea ce impresiona, ci faptul că întreaga clădire îşi schimba forma în mod continuu, transformându-se ca şi când ar fi fost vie. Un robot complex, care putea să se adapteze şi să se repare, care asigura toate necesităţile traiului şi care îşi extindea în mod continuu baza, oferindu-şi noi funcţionalităţi şi răspunzând cererilor locatarilor săi. Arian îşi aduse aminte cu plăcere despre perioada Intermediarilor când asemenea construcţii integral robotizate luptau alături de oameni pentru a contracara atacurile necontenite ale LOR. Ştia că el a avut un aport important la dezvoltarea acestor construcţii gigant integral robotizate prin realizarea unor codificări transpuse la nivelul mainframe-ului fiecare maşini în stadiul incipient.

->Variabil

În momentul în care construcţia manuală atingea un anumit punct de dezvoltare şi asigura viitoarea construcţie cu necesarul pentru dezvoltarea ulterioară, maşina prelua singură activitatea de dezvoltare prin activarea softului conceput de Arian. Din acel moment, maşina se putea întreţine singură, se repara singură, şi susţinea viaţa umană la cele mai bune standarde, oferind atât protecţie, cât şi condiţii prielnice pentru trai. Oamenii care trăiau în interiorul construcţiei, puteau să execute mici modificări în cod, astfel că dacă doreau o casă normală, puteau să oprească dezvoltarea şi să menţină în funcţiune doar capacitatea de reparare şi mentenanţă. La fel, dacă doreau să cultive pământul, sau să exploateze minerale, sau să facă sport, puteau să seteze maşina să se dezvolte pe domeniul dorit. A însemnat o minune a tehnologiei la vremea respectivă. Din păcate, în ultimele momente ale existenţei Intermediarilor, EI au reuşit să realizeze şi să strecoare un virus în reţea, virus ce conţinea secvenţe de cod ce odată inserate în codul sursă, au setat maşinile pentru autodistrugerea lor şi distrugerea specimenelor umanoide existente pe teritoriul în care maşinile îşi dezvoltau activitatea. Arian îşi amintea cum vedea maşinile distrugându-se, şi cu toate că a încercat să intervină, nu a mai reuşit să facă nimic. S-a învinuit mult timp pentru această pierdere, şi deşi ştia că nu acest lucru a cauzat exterminarea Intermediarilor, totuşi au fost pierderi omeneşti uriaşe. Iar acum stătea în faţa unei maşini din timpul Intermediarilor, ce se părea că a scăpat de virusul ucigaş, dar nu îşi putea da seama deocamdată cum a reuşit să facă acest lucru.

->Variabil

Partea de hol din faţa lor se rupse de la jumătate şi începuse să îşi modifice structura, transformând totul într-o cameră care necesita o parolă. Arian nu mai pierdu timpul ştiind că nu are de unde să ştie parola, aşa că din nou începu să se joace cu cuburile şi cu simbolurile indescifrabile pe care le forma. Lua un cub, extrăgea un simbol din el, după care trăgea simbolul peste alte cuburi. Din cuburile peste care a trecut erau extrase un set de alte simboluri ce se alăturau primului. Dintre aceste ultime simboluri, Arian extrăgea doar două pe care le alătura primului, pe restul eliminându-le. Cu cele trei simboluri obţinute, forma un cub, pe ale cărui feţe se puteau vedea cele trei simboluri. Restul feţelor erau goale. Cubul format îl arunca înapoi în mijlocul celorlalte, şi apoi singur, revenea în centrul ecranului, dar de data aceasta cu toate feţele acoperite. A repetat de câteva ori mişcarea, alegând de fiecare dată cu grijă simbolurile iniţiale. Aceste prime simboluri formau linii de cod în care informaţia era deţinută. Fiecare curbă, colţ sau linie a simbolului reprezenta o encriptare, astfel că simbolul întreg era un conglomerat de informaţii. Simbolul corect ales, aruncat printre celelalte, extrăgea informaţia legată de ceea ce se dorea. Cubul reprezenta amestecarea informaţiei iniţial, pentru ca ulterior să formeze punţile de legătură şi nodurile din circuitul logic. Pentru Arian citirea simbolurilor era o joacă de copil, atâta timp cât o mare parte din secvenţele de cod păstrau amprenta geniului lui. În curând uşa era deschisă şi Arian urmat îndeaproape de Conducător, care încă era uimit de cele ce a văzut, păşiră înăuntru. Centrul de Control era plin de ecrane hologramice şi despărţit printr-un geam gros de ceea ce părea a fi o arenă. La vederea arenei, Arian încercă să îşi reprime un nou gând dureros. Dar acesta reuşi să iasă la iveală, aducându-i în minte nenumăratele lupte pe care le-a dus în astfel de arene pe parcursul Intermediarilor împotrivă LOR. Reuşi să îşi scoată din minte crimele aduse de arenele ce existau în fiecare astfel de casă în perioada Intermediarilor, şi încercă să se concentreze mai departe la găsirea amintirilor. Arian se întoarse către Conducător în speranţa că avea să îi poată răspunde la următoarea întrebare.

->Variabil

Conducătorul nu mai zise nimic, dar se întoarse către poporul său, şi le transmise un val nou. Din exterior se formă cupola, dar de data aceasta împreună cu un freamăt la început, pentru ca apoi freamătul să se transforme în zumzet, zumzetul în versuri şi versurile într-o melodioasă înşiruire de cuvinte. Cupola formă trei plase de data aceasta atât pentru Conducător cât şi pentru Robert. Imediat ce toţi trei erau la locul lor, cupola începu să se înalţe, urcând în înaltul cerului, acompaniată de melodia ce nu încetase niciun moment. În curând începură să vadă partea de sus a peşterii. Conducătorul privea melancolic înspre tunelul ce se apropia şi avea să îi ia pe cei doi, rămânând în schimb cu părerea de rău, că aveau să rămână în continuare închişi într-o lume limitată! A privit atent cum Robert şi Arian erau lăsaţi din plasele lor pe pământul tunelului, în timp ce o senzaţie că avea să îi revadă pe cei doi mai repede decât se aştepta îi punea stăpânire pe tot corpul. Odată cu acea senzaţie, şi privind în ochii lui Arian pentru ultima dată înainte ca cei doi să dispară în întunericul tunelului, îşi dădu seama că sunt liberi, că nu mai au cu cine să se războiască şi moartea nu mai are ce căuta între ei. „Trebuie să ieşim din această lume, trebuie să explorăm, trebuie să ne dezvoltăm, trebuie să trăim!” era prima hotărâre pe care o lua ca şi Conducător al poporului Sorg. Arian mai aruncă o privire peste umăr la Conducător şi văzu în ochii lui acea hotărâre şi determinare pe care o vezi la un om care operat de cancer, s-a vindecat, oferindu-i-se o a doua şansă la viaţă. Ar fi vrut să îi spună că nu are de ce să îşi facă griji, are să se descurce, dar nu mai era necesar, a văzut mai mult decât trebuia în ochii Conducătorului. Se îndreptă cu Robert către Fbotul ce îl trântise mai devreme pe acesta la pământ şi îi introduse un cod care îl readuse la viaţă. Abia acum şi-a dat seama Robert că Arian a fost cel care mai devreme îi scurtcircuitase Fbotul cu ajutorul consolei plăcii lui.

->Variabil

În curând amândoi se aflau în drum către casă, fiecare aruncat în gândurile sale; Arian rumegând întâlnirea cu poporul Sorg şi Robert încercând să înţeleagă ce s-a întâmplat acolo jos şi cine erau umanoizii aceia ce păreau să îl venereze pe Arian. Respira cu plăcere aerul nemaisimțind în plămâni nici o durere, dar cu gândul la renunţarea la acel viciu deloc productiv, fumatul. Numai gândul că ar fi putut să moară acolo daca ar mai fi respirat mult timp aerul acela greu şi dacă nu era Arian, îl determină să ia o decizie ce probabil că nu o va regreta, deşi ştia că îi va fi foarte greu să ducă la bun sfârşit acest lucru. Îşi aduse aminte cât de greu a respirat în primele clipe în dimensiunea aceasta. Era din cauză că aerul este atât de pur, fără nici cea mai mică urmă de poluare. Plămânii lui parcă nu erau pregătiţi să accepte existenţa unui aer curat, fără niciun gram de toxine în el, ei fiind obişnuiţi cu o mulţime de elemente poluante și cu un regim dur de întreţinere. Se întreba oare cât mai avea până ce un cancer îl dobora, sau până ce un infarct punea stăpânire pe inima lui datorită vaselor de sânge îngroşate din cauza nicotinei şi a dioxidului de carbon. „Nu, nu se poate, dacă nici acum nu am găsit motivele şi exemplele necesare pentru a renunţa la viciul acesta tâmpit, atunci nu ştiu când am să o mai fac!”. Îşi promise că va face tot posibilul pentru a păstra vii în amintire momentele de mai devreme astfel că de fiecare dată când dependenţa îl va îndemna să îşi aprindă o ţigară, el să aibă o armă împotriva ei. Spera să meargă, şi în acelaşi timp un sentiment de exaltare îl cuprinse şi o senzaţie de putere şi de confort psihic că a reuşit să îşi arunce din minte dependenţa de ţigări. Îi venea să strige de bucurie, dar pentru că trebuia să se abţină, se îndreptă doar de spate şi îşi permise un zâmbet larg şi lung, ce se termină în momentul în care Fbotul se opri în faţa garajului casei lui Arian, înconjurat de oamenii lui George.

Copyright Text © Paul Boncuțiu