Sesiunea 4.2 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.

START >> Continuă >>

Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 

2

Spre deosebire de când s-a trezit ieri după-masă, azi Cristi se simte mult mai odihnit. Când a auzit bătăile în perete, dimineața s-a anunțat deja a fi una cu totul diferită față de cele cu care e obișnuit în viața de zi cu zi. Cu ochii întredeschiși, se uită cum băiețelul lui bate ușor în peretele care conectează camera cu cea a surorii lui. De ieri, de când au descoperit că pot face asta, a devenit activitatea lor preferată atunci când nu sunt împreună. Deși își ține cealaltă mânuță peste gură pentru a nu-l trezi pe tatăl lui, chicotele lui răsună în toată camera. E de mirare că Cristi a putut dormi așa bine până acum. Chiar și așa, nu poate decât să zâmbească. Nu există o modalitate mai bună de a se trezi decât cu râsul copilului pe post de ceas deșteptător. Jocul celor doi pare să fie unul simplu: Eliza bate în moduri din ce în ce mai complicate și Edi încearcă să le repete fără succes. Se întreabă dacă Oana mai poate dormi în cealaltă cameră. Dacă bătăile fetei se aud așa de tare din parte asta a peretelui, Cristi nu vrea să știe cum e pe partea Oanei. Telefonul îi vibrează pe noptiera de lângă și se întinde leneș după el. În mod normal, un telefon la ora asta înseamnă că sunt probleme la birou. Dar astăzi nici nu i-a mers mintea la așa ceva. După cum se aștepta, e Oana. În loc de „bună dimineața”, femeia îi răspunde cu un sunet exasperat prelung menit să arate că nu mai poate rezista cu bătăile în perete. Îi spune că aseară a stat trează până târziu citind. Cristi râde și-i întâlnește privirea lui Edi. Acesta îi zâmbește și se întoarce la bătut în perete. În secunda următoare, Oana se plânge din nou la telefon. Deși și ea s-a trezit odihnită, bătăile Elizei nu au fost tocmai cea mai bună alarmă. I-ar putea spune fetei să înceteze, să se întoarcă pe partea cealaltă și să-și continue somnul. Dar amândoi copiii par atât de fericiți dintr-un așa nimic, că nu se încumetă niciunul să le strice distracția. Cristi îi propune să ducă el copiii la masă și să o aștepte cu toții după ce se trezește mai bine. Deși ea ezită la început, e de acord. Îi mulțumește și o aude la telefon cum îi spune Elizei să-și schimbe pijamalele. Nu poate să nu îi înțeleagă ezitarea. De când s-a născut, Eliza nu a petrecut niciodată timp numai cu el. Își propune să nu cadă din nou pe gânduri. Asta e o ocazie bună pentru a face ce și-a propus la începutul taberei, și anume să devină un tată adevărat pentru fetiță. Închide telefonul și sare și el din pat ca să se îmbrace pentru o nouă zi. Ieri după-masă au putut să se bucure de răcoarea plăcută din cameră când au ajuns. Însă diminețile aici par inundate de lumina soarelui care mai că-i scoate afară la joacă cu forța. Mintea îi zboară la yoga și-și spune că vremea e tocmai bună pentru o nouă sesiune. Trebuie să se intereseze dacă se oferă cursuri și dimineața. Dacă vor și ceilalți, poate fac din asta un obicei cât sunt aici. E de ajuns să-i spună lui Edi că Eliza îi așteaptă afară, că băiatul a și sărit în sus. Fug amândoi la baie, apoi își iau hainele și ies pe ușă. O dimineață în care să fi fost mai rapizi nu a existat vreodată. Eliza iese și ea în același timp din camera ei. În fundal, se aude vocea Oanei cum le urează poftă bună cu fața băgată în pernă. Întâmplarea face că, pe lângă un tricou larg alb, Eliza are și ea pantaloni scurți albaștri ca și Edi. Asta înseamnă că numai despre asta vor vorbi până ajung la masă. Odihnit, plin de motivație și optimist, Cristi nici c-ar vrea să vorbească despre altceva.

->3

Până ce-au ajuns la bucătăria de vară a taberei, copiii n-au tăcut o clipă. L-au inclus și pe tatăl lor în toate discuțiile, de la ce enervanți sunt colegii de școală, la sandvișul preferat al fiecăruia, la culoarea preferată de pantaloni scurți. Cristi a știut să răspundă corect la ultima întrebare — albaștri, evident. Se vede de la o poștă cum a crescut în ochii Elizei în drumul ăsta scurt până la micul dejun. Deși sunt în tabără de numai o zi, deja s-au obișnuit cu rutina unei mese aici. Se așază cuminți la coada, iau câte o tavă și șușotesc între ei până se decid ce sună mai bine. Chiar și Edi are tava lui, pe care o ține strâns în brațe. Deși Cristi îi pune pe ea doar câteva felii de pâine, băiatul este foarte atent să le ducă cu grijă la destinație. Masa de plastic din apropierea poieniței a devenit deja a lor, oarecum. Destul de departe de celelalte mese, zgomotul celorlalți oameni abia dacă ajunge la urechile lor. E deja a patra oară când servesc masa sau o gustare aici. În dimineața asta nu sunt gogoși, din păcate. Dar la cât sunt de pufoase clătitele, copiii nu au nimic de obiectat. Edi le face semn celorlalți doi să se uite în spatele lor. În depărtare se vede cum Oana își croiește drum încet spre ei prin marea de copii care s-au trezit între timp. Merge destul de împleticit, ceea ce înseamnă că e încă pe jumătate adormită. Cristi se bucură că i-a luat deja și ei o cană zdravănă de cafea. Pare că și-a uitat ochelarii de soare, așa că se încruntă fără să vrea la orice copil îi iese în cale. E îmbrăcată în pantaloni scurți verzi, deci din start sar toți pe ea să-i ceară să meargă înapoi să se schimbe. Glumind, Cristi o întreabă dacă nu i s-a comunicat că trebuie să poarte pantaloni albaștri, adică uniforma „familiei”. Copiii izbucnesc în râs și Oana ridică din sprânceană la cuvântul familie. I-a venit atât de natural lui Cristi că nici nu și-a dat seama că l-a folosit. Se așteaptă ca Oana să îi trântească un comentariu care să-l pună la respect, pe bună dreptate. Măcar să îi amintească că mai e cale lungă până să fie considerați o familie. Dar comentariul nu vine. Mai mult decât orice, femeia a părut surprinsă că a zis el așa ceva. Acum că copiii s-au cunoscut, cel mai bine ar fi să devină o familie. Mai neobișnuită, ce-i drept, dar tot o familie. Dacă Cristi decide să intre în rolul de tată pentru Eliza, Oana nu are nimic împotrivă. Ia cana de cafea pe care i-o înmânează fetița ei. Mama îi face din ochi în semn de mulțumire și aceasta îi răspunde în același mod. E felul lor de a-și arăta aprecierea pentru ceva, un fel de cod care le aparține numai lor. Eliza era prea mică ca să-și amintească greutățile înfruntate de mama ei pe când ea era un bebeluș. Știe doar că tata n-a fost acolo. În toți acești ani, Oana s-a ridicat de jos și și-a clădit o carieră și un cerc de prieteni cum rar mai găsești. Deși nu poate spune că rănile i s-au închis, nu-i poartă pică lui Cristi. Niciodată nu l-a vorbit de rău în fața fetei, lucru pe care nu-l regretă — mai ales acum. De ieri până azi i-a analizat comportamentul, reacțiile și cuvintele bărbatului. Ei îi place să creadă că se pricepe la a citi oameni, iar el e un om schimbat. Pare că vrea să-și îndrepte greșelile și să devină un tată mai bun – pentru ambii copii. Între ei doi nu va mai exista vreodată o relație, aici pot cădea de acord. Dar se înțeleg suficient de bine ca să-și crească copilul împreună și să-și ofere ajutor reciproc. Oana se așază într-un final la masă, vizibil mai trează.

->4

Clătitele dispar de pe masă în câteva minute. S-au săturat cu toții, dar parcă ar mai merge o porție... Cei patru îl urmăresc cu ochi pofticioși pe voluntarul care mai aduce o tavă imensă plină ochi cu altele, făcute proaspete. Copiii murdari de gem de caise până la urechi sunt portretul fericirii supreme. Eliza îl ia pe fratele ei și pornesc în căutare de clătite. Oana le strigă să ia doar una de fiecare. Or fi bune clătitele, dar o zi întreagă cu doi copii energici de la atâta zahăr nu sună atât de bine. Între timp, Cristi observă că nu se arată nicio mișcare în zona saltelelor din poiană. Își pierde speranța unei sesiuni de yoga în dimineața asta. Oana e foarte bucuroasă că i-a plăcut și lui aseară la curs. Atmosfera a fost propice, copiii au fost cuminți, iar instructorul a știut exact cu ce fel de elevi avea de-a face și nu i-a forțat cu nimic. Cel mai mult i-a plăcut lipsa muzicii ambientale. Mereu i se pare că o distrage mai degrabă decât să o adâncească în starea necesară. Din păcate, se insistă pe muzică la toate cursurile la care a mai fost ea până acum. Cum Cristi nu știe cum e un curs de yoga pe muzică ambientală, își fac planuri să meargă cândva ca să experimenteze pe pielea lui. Primul lor plan de după finalul taberei. Primul lor plan dintotdeauna. Copiii se întorc cu o farfurie pe care au pus patru clătite aproape fierbinți. În timp ce mănâncă, discută planul pentru restul zilei. Eliza a adus o broșură găsită pe una din mesele voluntarilor. Programul de azi are ceva pentru fiecare, indiferent de vârstă: curs de pictură, curs de olărit, drumeții în pădure și, bineînțeles, yoga către seară. Cristi se simte fericit. Dar cel mai important este că, de azi, pot merge să viziteze cățeii de la adăpostul din vecini. Decid cu toții ca, după ce o să termine de smotocit ghemotoacele alea de blană, să dea o mână de ajutor voluntarilor de acolo. Scrie în broșură că este nevoie de un pic de ajutor la curățatul cuștilor și spălatul cățeilor. Eliza și Edi abia așteaptă. Spre finalul zilei este anunțat din nou un foc de tabără, dar strâmbă cu toții din nas când Oana citește asta cu voce tare. Experiența focului de aseară a însemnat copii lăsați de părinți să facă ce vor, multe țipete și fum în ochi. Vor zice pas. După pictat, olărit, drumeții și spălat căței, mai bine fac copii baie în timpul ăsta. Vor fi împreună toți patru toată ziua, in afară de cursul de olărit la care Oana nu va merge. E fix înainte de prânz, când soarele e sus pe cer și majoritatea copiilor din tabără vor fi la căței. Vrea să profite de liniște și să-și termine de citit cartea pe un șezlong. Asta înseamnă că Eliza va fi pentru prima oară lăsată în grija lui Cristi. Fata e fericită că se va putea juca cu lut cu fratele ei și nu pare să fie supărată că mama nu va fi prezentă. Activitățile taberei se adresează atât părinților, cât și copiilor, chiar dacă aceștia preferă să facă lucruri diferite. Chiar dacă nu ar fi fost Cristi acolo, voluntarii sunt cu ochii permanent pe copii. Atmosfera este una sigură, creată special pentru ca părinții singuri și copiii lor să se poată relaxa în voie. Datorită garanției ăsteia au ales tabăra asta. Cristi are emoții, dar e decis să arate că e capabil să aibă grijă de amândoi copiii. Vrea să le ofere amintiri plăcute, mai ales Elizei. Dar, până la olărit, întâi au cursul de pictură la care participă toți. Plini de clătite, se duc spre locul unde fusese amplasată scena cu o zi înainte. Îi așteaptă câteva șevalete din lemn deja instalate și o instructoare care arată ca definiția din DEX a unui pictor. În mâna stângă ține un set de acuarele, în cea dreaptă are o pensulă pufoasă, iar șorțul îi este pătat peste tot de culori de tot felul. La loc de cinste, pe cap, are o beretă imaculată care, culmea, e neatinsă de vopsele.

->Variabil

Cursul de pictură pare mult prea scurt, deși a durat o oră întreagă. Având acces nelimitat la vopsele și culori de tot felul, copiii au fost cei mai fericiți. Edi a ignorat complet pensulele și a pictat numai cu mâinile. Nimeni, nici măcar tatăl lui, nu a înțeles prea bine ce anume a pictat. Dar copilul râde cu gura până la urechi, pătat din cap până în picioare cu culoare. Eliza arată și ea cam la fel, în afara părului neatins de vopsea. A știut mama ei ce a știut când i-a adunat tot părul bogat în vârful capului și l-a prins într-un coc strâns. La începutul cursului, Oana i-a spus lui Cristi că au trecut prin multe cu părul lung al fetei. Dar Eliza insistă să-l lase să crească și mai mult. Cristi își amintește că, în drum spre masă, Eliza îi povestea cât de mult îi place un personaj de desene animate. Din câte ține minte, personajul avea un păr lung și o pălărie de soare imensă. Când îi spune Oanei, femeia dă din umeri și oftează amuzată. Eliza e la vârsta la care începe să-și caute modele în viață. Pentru moment, a decis asupra personajului ăsta. Uitându-se mai atent la fetiță, tatălui i se pare că fata și-a ales un model bun. Părul lung, pălăria imensă și rochițele sau tricourile largi i se potrivesc de minune. Tricoul fetiței era alb acum o oră, însă abia se mai vedea albul în partea din față. Aceleași culori de pe tricou apar și în tabloul ei. Dacă la Edi nu prea și-au putut da seama ce pictase, la Eliza e altă poveste. Nu degeaba fata merge la școala de artă din oraș. Are talent, lucru observat și de către instructoarea care s-a tot plimbat printre șevalete toată ora. Pictura ei e simplă, cu culori calde și mult verde. E un portret al unui băiețel care râde cu gura până la urechi, cu doi dințișori lipsă sus și unul lipsă jos. Exact ca și Edi. Când își dă seama, lui Cristi i se pune un nod în gât și ochii i se umplu de lacrimi. Oana observă și-i zâmbește duios, dar nu zice nimic. Amândoi îi laudă tabloul, alături de instructoare. Când este întrebată cine e băiatul din tablou, Eliza arată mândră spre fratele ei. Edi e, din nou, bucuros de atenție și sare din scăunelul lui ca să vadă mai bine ce a făcut sora lui. Fără să vrea, Cristi scapă o lacrimă. De data asta Oana nu se poate abține și râde de el, ceea ce-l face și pe el să râdă. Știu amândoi că nu au cum să-i țină separați pe cei doi frați. Când ajung acasă, vor trebui să aibă o discuție serioasă. Poate pot apela la ajutorul unui psiholog care să-i ghideze cum să-și pună pe picioare această nouă… alianță. Alt cuvânt nu-i vine lui Cristi. El și Oana nu sunt tocmai prieteni, clar nu sunt un cuplu. Dar au un țel comun, și anume să le ofere copiilor tot ce e mai bun — iar Elizei un tată prezent în viața ei. Apucă să-și șteargă lacrimile înainte să-l vadă Eliza și să-l întrebe ce părere are. Modul în care a adresat întrebarea e mai timid decât atunci când a întrebat-o pe mama ei. Cristi se ridică și el de pe scăunelul său și se apropie de șevaletul fiicei lui. Își duce mâna la bărbie și-și țuguie buzele de parcă ar fi un critic de artă care își caută cuvintele. Eliza izbucnește în râs. Cu un accent franțuzesc de baltă, Cristi începe să înșire hiperbole care descriu opera de artă a artistei. Fetița se ține cu mâinile de burtă de la atâta râs când aude că pictura ei este „mirobolantă, remarcabilă, nemaivăzută, rarisimă”. Edi nu înțelege prea bine ce se întâmplă, dar chicotește în timp ce se cuibărește în brațele Oanei. Cristi redevine serios când râsetele fetei se potolesc. Îi spune că are talent și că e de departe cel mai frumos tablou dintre toate. O felicită și pentru subiectul ales și-i face cu ochiul așa cum a văzut că-i face Oana în semn de apreciere. Se vede că Eliza s-a emoționat puțin. Se uită la mama ei, care o încurajează făcându-i și ea din ochi. Fericită nevoie mare, Eliza se întoarce către tatăl ei și îi face înapoi din ochi.

->Variabil

Instructoarea le spune că va avea grijă de fiecare pictură în parte până se usucă cum trebuie. Le promite că, înainte să plece acasă la final de săptămână, o să le înapoieze — mai ales micilor artiști. Cristi o aude pe Eliza cum îi zice fratelui ei că o sa îi dea lui tabloul ei ca amintire. Deja știe exact locul din casă unde urmează să-l pună, înrămat și la loc de cinste. Cât despre tabloul lui și cel al băiatului... Cristi nu s-ar supăra dacă instructoarea și-ar încălca promisiunea și le-ar face dispărute. E clar că fetița o moștenește pe Oana. Oricât de mare iubitor de artă s-ar considera el, cele două au un talent înnăscut. Pictura Oanei e simplă: câțiva copaci în linie dreaptă de-a lungul unui drum de țară. Acum că se uită mai bine, pare a fi chiar drumul pe care au mers pentru a ajunge în tabără. Punctul forte al tabloului, însă, este paleta aleasă. Oana a lucrat numai cu nuanțe de violet, atât pentru copaci, cât și pentru drum și cerul de deasupra. Nu a fost foarte atent la ce făcea ea în timpul cursului, prea absorbit de monstruozitatea lui de tablou. Dar acum înțelege unde au dispărut toate tuburile lui de vopsea mov, albastră și roșie. Eliza îi spune că s-ar potrivi de minune în bucătăria lor, că ar merge cu culorile mobilei. Cristi nu mai fost pe la ele de ani de zile. Nici nu știa că și-au schimbat mobila de bucătărie. În loc să se gândească la asta, își drege vocea dinadins afectat și întreabă răspicat ce părere au ceilalți de pictura lui. Liniștea de după e urmată de hohotele de râs ale tuturor. O întreabă pe Eliza unde crede că s-ar potrivi tabloul lui și fata preferă să nu răspundă. Oana întreabă încurcată ce anume a vrut să picteze mai exact, iar el îi răspunde sincer: habar n-are. Alte hohote de râs. Bărbatul s-ar putea obișnui cu asta. Dintotdeauna i-a plăcut arta. Știa că se putea holba la albume de artă ore în șir. Chiar și când era tânăr și avea demonii lui, nimic nu-l calma mai mult decât o plimbare solitară într-un muzeu. Doar el, artiștii și personajele din tablourile lor. Tabloul bărbatului e o bombă de culoare fără vreo formă anume. Reflectă perfect ce e în sufletul lui de mult timp încoace. Deși nu știe ce anume l-a făcut să creadă că se pricepe la pictură abstractă, adevărul e că l-a ajutat să pună pensula pe pânză. De mult nu a mai lucrat cu mâinile… să-și vadă roadele în fața ochilor pe măsură ce avansează. Mintea i s-a golit de orice gând și fața i s-a înseninat. Colțurile buzelor i s-au ridicat într-un zâmbet care nu i-a plecat de pe față încă. Adună operele celorlalți trei și le duce cu grijă instructoarei. Abia așteaptă cursul de olărit cu copiii. Atât de entuziasmați au fost pictând încât nici nu-și poate imagina cât de mulțumiți vor fi să se joace cu lut și culori încă o oră întreagă. Oana îi părăsește ca să meargă la citit. De dimineață a avut o singură misiune: să pândească un loc însorit, ferit de lume, chiar lângă poiană. Abia așteaptă și ea să-și mute un șezlong acolo. Urmează să se vadă din nou la prânz după curs și după ce mai dă gata Oana câteva capitole din carte. Se despart, dar nu înainte ca Edi să-i amintească Oanei de cealaltă misiune, și mai importantă: să-și ia pantaloni scurți albaștri.

->Variabil

I s-a pus un nod în gât de la emoții. Îi vine să râdă când se gândește că va petrece timp cu fiica lui fără să fie și mama ei prezentă. Rămas singur cu amândoi copiii pentru prima oară în viață, Cristi poate spune că e mai calm decât și-ar fi imaginat. Ar fi crezut că l-ar cuprinde o anxietate teribilă. Dar realitatea este că se simte ușurat... Poate că ora de pictură a avut ceva de-a face cu asta. Poate pur și simplu s-a obișnuit cu prezența fiicei lui. Sau îl ajută faptul că în sfârșit au spart gheața și planul lui pare să meargă. Sau poate faptul că fata se potrivește cu el și Edi ca o piesă care lipsea din puzzle până acum. Îi era frică că vor fi momente de liniște, că fata va vrea să meargă la mama ei sau că va vorbi numai cu Edi. Cristi nu ar forța-o niciodată să facă ceva ce nu vrea, așa că ar fi acceptat asta. Dar Eliza îl întreabă vrute și nevrute și îl include în conversațiile pe care le are cu fratele ei. Ba chiar se așează în stânga lui pentru curs, cât mai aproape. Cristi a apreciat că, înainte de a pleca, mama fetei i-a aruncat o privire încurajatoare. Probabil știe cât de important este pasul ăsta pentru el și îl susține. Speră doar să se ridice la nivelul așteptările ei. Între timp au sosit și ceilalți părinți interesați de curs, alături de copiii lor. De data asta, instructoarea le este o fată cu păr scurt care are mai multă energie decât toți copiii prezenți la un loc. Edi o adoră instantaneu. Nu numai că râde la absolut tot ce zice ea, dar îi și imită gesturile. Din cauză că Edi este prea mic și nu poate apăsa pedalele pentru a învârti mecanismul, va lucra la aceeași masă cu tatăl lui. Cristi nu vrea ca Eliza să se simtă lăsată pe dinafară și îi propune să vină și ea la masă cu ei. Ca orice artist care se respectă, fata refuză pentru că are deja viziunea proprie asupra a ceea ce vrea să creeze. Cristi continuă să fie uimit de fiica lui. Nu-i scapă, totuși, când aceasta își trage măsuța mai aproape de ei. Tatăl ei o asigură că, chiar dacă băieții lucrează împreună, ea sigur va face ceva mai frumos. Fata zâmbește îmbujorată. Începe să se obișnuiască cu Cristi.

->Variabil

Ora care urmează e plină de râsete și bucăți de lut ud care zboară prin aer. Fie sar de pe mese, fie din cauză că unii copii decid să arunce cu ele unii în alții. Instructoare nu e deloc strictă, ceea ce îi face pe copii să o adore și mai tare. Cursul de olărit a devenit preferatul tuturor după ora asta. Părinții nu par să aibă vreun cuvânt de spus în tot haosul, dar nu-i deranjează prea tare. Pentru majoritatea participanților, asta e prima oară când vin la un curs de olărit și se vede. Creațiile stârnesc râsul tuturor. Mulți au și uitat că pot folosi culori, axându-se pe crearea unui obiect care să semene cât de cât cu un vas. Uitându-se în jur, Cristi se umflă în pene. Vede că vasul lui și al lui Edi e cât de cât acceptabil, așa că aruncă o privire spre cel al Elizei. Se umflă și mai tare în pene. De-a lungul orei, fata a insistat să nu se uite nimeni la ce face ea pentru că voia să le arate produsul finit la finalul orei. A făcut o cană cu o toartă delicată pe care Cristi nu ar reuși niciodată să o facă. După ce se va usca, o să se vadă și mai bine modelele desenate pe ea și culorile alese de fată. Cristi e mut de uimire și poate doar să zâmbească. Scoate numai un „uau” prelung, ceea ce o face pe fată să zâmbească și mai tare decât el. Acel zâmbet identic cu al tatălui ei. Cu mâinile mici, Eliza ia cana de pe suport și i-o oferă timidă. Îi spune că Edi va primi tabloul ei, așa că vrea ca tatăl ei să aibă cana. Cristi încă nu reușește să-și găsească cuvintele.