Sesiunea 3.5 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.

START >> Continuă >>

Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 

2

S-a întors brusc şi a pus mâna pe perete. Camera ei era goală, atât de goală încât se întreba dacă a ajuns unde trebuia. Îşi aducea aminte că acolo era un pat, era o măsuţă şi un scaun. Acum acestea dispăruseră. S-a lăsat să alunece pe perete până a simţit podeaua, simţea nava vibrând uşor, plăcut. În mintea ei se derula ultimul şir de evenimente, momentele petrecute în prezenţa lui Alex şi proiecţia din mintea acestuia. Creaturile acelea pe care le-a văzut acolo şi despre care Alex spunea că au dispărut de mult timp, se aflau pe navă; le-a văzut; erau acolo. Era sigură de asta, îşi simţea mintea liberă. A rămas aşa pentru o bună perioadă de timp, încercând să îşi dea seama dacă a făcut bine ce a făcut când a acceptat să păşească în navă. Pentru ea, Pământul nu mai avea ce să îi ofere. Familia ei a dispărut cu multă vreme în urmă, era nevoită să trăiască în umbră mai mereu din cauza aspectului ei. Frumuseţea trebuia ascunsă pe Pământ de toţi cei care mai rămăseseră şi care nu mai ştiau ce înseamnă respectul, ce înseamnă socializarea, ce înseamnă atenţia sau discuţia cu sexul slab. Pentru bărbaţii de afară, femeile existau doar pentru a le satisface nevoile, pentru a le încuraja instinctele şi pentru a se mândri cu ele la fel cum se mândresc cu trofeele de vânătoare. Societatea a fost măcinată de gravele derapaje ale celor bogaţi, ale celor care fug după putere încât, într-o formă sau alta, sclavagismul a devenit o modă.

->3

Alianţa mondială a celor bogaţi a fost ultimul pas înspre ruptura societăţii aşa cum a existat pentru mii de ani. Cei bogaţi au hotărât că oamenii aflaţi mai jos decât ei sunt meniţi doar pentru a le satisface lor nevoile şi nicidecum pentru a fi plătiţi sau pentru a avea o viaţă a lor. Au ajuns prin a-şi alege fiecare câte un teritoriu, suprafeţe mari, chiar ţări întregi, în care s-au baricadat, pe care le-au construit după bunul lor plac şi care erau extrem de bine protejate. Fiecare dintre ei, în funcţie de avere, şi-au cumpărat populaţie muncitoare. Aceşti sărmani oameni nu aveau altă viaţă decât cea în care munceau pentru stăpânul lor, de dimineaţa până seara. Fără zile libere, fără niciun fel de distracţii, fără niciun fel de speranţă, fără dreptul de a avea o familie, ei nu făceau altceva decât să producă pentru bunăstarea familiei stăpânului. Erau organizaţi conform nivelurilor de producţie, în camere. Prima cameră era cea mai populată, având în vedere faptul că aceasta producea materia primă, fie că era vorba despre minerit, agricultură sau industrie. Următoarele camere se ocupau de prelucrarea materiei prime şi de realizarea produselor finite. În aceste ultime camere se aflau mai puţini oameni, dar mai dezvoltaţi din punct de vedere intelectual. Procesele de inovaţie şi de dezvoltare aveau un loc aparte în sistem, mai ales datorită faptului că persoanele care făceau parte din această cameră trebuiau să fie oameni de ştiinţă, inteligenţi, perspicace. Dar toţi erau sub tirania familiei stăpânului lor. El i-a cumpărat, le-a oferit o viaţă, şansa de a trăi. Singura alternativă era moartea.

->Variabil

Aceasta era societatea în care Cristina a trăit, societatea care nu avea nimic de oferit nimănui altcuiva decât celor care fac parte din alianţă. Mai era o anumită categorie care avea un statut puţin mai special, mercenarii, luptătorii plătiţi. Fiecare stăpân trebuia să aibă la mână o armată de astfel de mercenari, care duceau o viaţă puţin mai bună decât sclavii pe care trebuiau să îi controleze. Dar şi ei, la rândul lor erau controlaţi de roboţi, care nu le permiteau să îşi depăşească în vreun fel atribuţiile sau să încerce să întoarcă armele împotriva stăpânului lor. Androizii se aflau acolo, dezvoltaţi, integraţi în societate, acceptaţi aproape ca şi oamenii. Misiunea lor era simplă: protejarea continuă a stăpânului lor şi a familiei acestuia precum şi asigurarea oricăror nevoi ale acestora. Cu o asemenea putere în mâna lor, de multe ori membrii familiei au abuzat de forţă, de androizi pentru a-şi satisface cele mai negre şi neruşinate gânduri. Setea lor de putere a ajuns în timp la cote incredibile iar lipsa unor legi care să îi oprească din a face ceea ce doresc, ţinuturile au devenit atât cimitire cât şi culturi de populaţie. Femeile erau ţinute într-un spaţiu anume, doar pentru a procrea, inseminarea fiind artificială, din sămânţa colectată săptămânal de la bărbaţi. Aceste amintiri au făcut-o pe Cristina să se înfioare, trezind în ea un sentiment de durere pentru cei oprimaţi şi totodată a simţit bucurie că nu se mai afla acolo, că a reuşit să scape. A fugit din clădirea în care era ţinută împreună cu alte mii de femei. Odată ajunsă în stradă, a descoperit îngrozită că totul era părăsit, pustiit, distrus. Fuga ei a fost rapid sesizată, astfel că în scurt timp a fost nevoită să găsească metode de a se ascunde, de a supravieţui. Era urmărită de mercenari, era hăituită, obligată să se deplaseze noaptea iar ziua să rămână în umbră.

->Variabil

Când a descoperit tabăra rebelilor era extenuată, la un pas de a renunţa la tot, de a-şi lăsa viaţa în mâinile mercenarilor. Nu erau mulţi rebeli acolo, dar au primit-o cu braţele deschise. Un control de rutină le-a arătat că nu au de ce să se ferească de ea, nu este un android. În schimb, ea trebuia să se ferească de ei. Pentru adăpost şi hrană, a fost nevoită să ofere alte servicii în schimb. La fel ca şi restul femeilor din tabără, a descoperit în scurt timp că nu este altceva decât o jucărie pentru bărbaţii de acolo. Mai mult, frumuseţea ei o făcea să fie şi mai dorită şi mai căutată. Fuga de acolo a fost singura alternativă. Deşi paza taberei era destul de puternică, a reuşit să evadeze fără niciun ajutor. Nimeni nu se aştepta la o astfel de acţiune. A fugit, dar nu a reușit să dea peste ceva mai bun. În continuare era nevoită să se lupte cu toate forțele pentru a rezista evenimentelor pe care le parcurgea. Au trecut ani, timp în care a reușit să supraviețuiască într-un fel sau altul. Ultimul eveniment a însemnat întâlnirea cu acel personaj ciudat şi cu nava pe care se afla acum. Gandurile ei îi spuneau că în final, alegerea pe care a făcut-o era cea mai bună. S-a ridicat de jos, hotărâtă să facă ceea ce era nevoie pe această navă pentru a putea merge mai departe. Îşi dorea acum să obţină ceea ce nu a avut niciodată, adică respect, recunoaştere şi de ce nu, admiraţie. Din podea au început să apară rând pe rând patul, biroul, scaunele. „La fel a făcut şi Alex atunci când a scos fotoliul din podea”, s-a gândit Cristina. Ceea ce mai făcuse era să atingă peretele şi să se gândească la acele lucruri. Avea nevoie să se odihnească, se simţea obosită, simţea că a avut parte de prea multă informaţie într-un timp foarte scurt.

->Variabil

Drumul către şantier a fost destul de tăcut. Cei doi vechi prieteni nu au schimbat decât puţine vorbe. Se simţea o anumită tensiune şi un strop de stânjeneală între ei. Fiecare se gândea că poate celălalt ar trebui să facă primul pas. Dar pe de altă parte amândoi aveau mândria şi orgoliul lor. Îşi aruncau ocheade când celălalt nu era atent sau privea în altă parte. Se analizau şi apoi se prefăceau preocupaţi, atenţi la detaliile drumului. La vederea navei, Adrian a tremurat involuntar. Mii de imagini îi treceau prin minte, memorii ale acelor locuri şi a timpurilor în care a pus bazele acelei minunăţii. Era mândru de ceea ce a reuşit să realizeze şi la fel ca şi Peter, simţea că acest proiect are un potenţial extraordinar. Avea încredere în acea navă şi în capacitatea ei de a străbate spaţiul. Acesta părea să fie liantul dintre cei doi. Amândoi priveau cu mândrie la nava ce se vedea măreaţă în depărtare. Sentimentele parentale i-au cuprins fără să îşi dea seama. Era copilul lor. Vehiculul s-a oprit. Modulul de compensare a forțelor gravitaționale funcționa excelent, astfel că cei doi nu au simțit niciun fel de bruscare. Adrian a coborât din vehicul fără să își ia ochii de la construcția măreață din depărtare. Peter a coborât și el și acum stăteau amândoi contemplând acea minunăție. În măreția ei, nava spațială putea să transporte mii de oameni la bordul său. Un suspin s-a auzit din pieptul lui Peter în timp ce își lăsa privirea în jos. S-a întors în vehicul fără să mai spună nimic. Se vedea clar că era copleșit de amintiri, de durerea acelui sabotaj, de pierderea unui teritoriu.

->Variabil

Adrian a observat expresia de pe chipul bătrânului lui prieten. Știa ceea ce era în sufletul lui și încerca să își spună că nu din vina acestuia a rămas el fără familie. Acum se întrevedea o șansă. Dacă Peter spune adevărul, atunci Adrian putea să spere la o revedere. Întors în vehicul a încercat să spună ceva, dar vorbele i-au rămas undeva în partea superioară a pieptului. Și-au continuat drumul în tăcere, Peter ținând privirea în podea, iar Adrian privind în continuare imensa navă. Îl simțea pe Albert aproape, cu haitele lui de roboți, pregătit să îi smulgă fiecare neuron. A auzit din poveștile care circulau printre membrii Alianței, cum că una dintre plăcerile lui Albert ar fi această meschină tortură a neuronilor. Rupea câte un neuron doar pentru a observa efectul asupra persoanei torturate. Îi plăcea să vadă cum îi afectează vorbirea, cum îi afectează rând pe rând activitățile motrice, cum își pierde vederea sau simțurile. A auzit de o persoană căreia i-a distrus neuronii care alimentau durerea. Pentru că nu mai simțea durere, Albert a ținut-o mai bine de un an, timp în care i-a jupuit centimetru cu centimetru pielea de pe ea. Deoarece a avut grijă să o bandajeze, acea persoană a putut rezista până când tot corpul a rămas fără piele. Se spune că încă mai umblă prin camerele lui Albert. Un frison a trecut prin spinarea lui Peter în timp ce un gând rebel l-a asigurat că așa ceva e imposibil din punct de vedere anatomic. Adrian s-a îndreptat cu pași siguri către liftul care avea să îi ducă în partea superioară a navei. Din nou acele modulatoare de forțe gravitaționale care nu le permitea să simtă schimbările bruște de direcție ale liftului, care se deplasa cu viteze uluitoare când pe verticală, când pe orizontală.

->Variabil

Când ușile s-au deschis, Peter a rămas puțin surprins pentru că se aflau în zona dormitoarelor personalului navei. Deși nu locuia nimeni acolo, niciun fir de praf nu exista oriunde s-ar uita. Nava trebuia să ofere mediul propice pentru trai, nu acela pentru a susține colonii de bacterii și microbi. L-a urmat pe Adrian într-o încăpere despre care își aducea aminte foarte clar ca fiind una dintre camerele în care locuia acesta cât timp nava se construia. Adrian s-a îndreptat către un perete și a apăsat un buton imperceptibil privirii oricărui curios. Peretele s-a deschis, permițând celor doi să pășească într-o altă încăpere, luminată puternic din podea, din pereți, din tavan. În timp ce se apropiau de centrul acelei încăperi, din centrul podelei se ridica o consolă. Adrian și-a pocnit degetele, un vechi obicei al său, înainte de a începe să le plimbe peste tastatura consolei. Rând pe rând, linii de cod, reprezentând comenzi într-un program de multă vreme conceput, se așterneau pe un ecran de pe peretele din fața sa. După câteva minute, un alt ecran s-a pornit, apoi altul și altul. În scurt timp, pereții și tavanul erau acoperiți de imagini, fiecare ecran arătând altceva. Peter privea mirat la fenomenul din jurul lui. Deodată un tremur ușor a început să se întrevadă pe fiecare ecran.

Copyright Text © Paul Boncuțiu