Sesiunea 3.2.1 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.

START >> Continuă >>

Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 

2

După ce a terminat toată lumea de mâncat și de făcut conversație cu ceilalți participanți, organizatorii i-au anunțat că pot să meargă în camere pentru a-și culca copiii de amiază. Fiind prima zi, programul nu e deloc încărcat – doar un curs de yoga pe la ora 6 și un foc de tabără mai spre seară, după cină. De îndată ce aud, Oana și Cristi își verifică numerele de pe cheile oferite de voluntari atunci când au ajuns. Camerele nu sunt una lângă alta, dar sunt suficient de apropiate încât să se poată vizita unii pe alții fără probleme. Copiii păreau deja că s-au apropiat unul de celălalt în puținul timp petrecut împreună. Cei doi părinți se așteptau deja să întrebe unul de celălalt de îndată ce se trezesc. Eliza, mai ales, părea încântată de ideea unui frățior. Edi era deocamdată doar încântat de atenția oferită și zâmbea cu gura până la urechi la absolut orice îi zicea sora sa. Încă zâmbitori și cu burțile pline, se ridică toți patru de la masă și o iau încet spre parcare pentru a-și lua bagajele. Dimineața primei zile de tabără fusese atât de plină încât amândoi plănuiesc să fure un pui de somn împreună cu copiii. Fetele au luat-o în stânga parcării. Asta după ce Eliza îi spune răspicat lui Edi să o aștepte și să nu care cumva să plece fără ea la nani. Tatăl îi promite fetei că Edi o va aștepta. Observă că Oana, deși îl pupă cu drag pe Edi, își ia rămas-bun de la Cristi cu un zâmbet de complezență. Bărbatul se aștepta ca, odată trecută euforia împrumutată de la copii, să o trezească trecutul la realitate. E și normal... Le urmărește cu privirea cum pornesc să își caute mașina. Își promite din nou că nu se va lăsa până când nu-și va răscumpăra greșelile în fața celor două. Nu se așteaptă la minuni, dar va face tot ce-i stă în putință pentru a fi un tată bun pentru Eliza și un aliat de nădejde pentru Oana. Fiul lui e încă binedispus și nu vrea dus în brațe, așa că drumul parcurs până la propria mașină durează mai mult decât ar fi trebuit. Picioarele băiatului sunt atât de mici că pare că bate pasul pe loc. Dar Cristi nu se grăbește. Se distrează singur imitând mersul legănat al băiețelului și se simte liber. Acum nu trebuie să fie nicăieri. Respiră. Nu are de făcut niciun raport, nu-l așteaptă nicio ședință și nu depinde absolut nimeni de el la o anumită oră. Tatăl îl urmărește tăcut pe băiat și vede cum acesta începe să chicotească atunci când recunoaște mașina lor și se îndreaptă mândru spre ea. Cristi e și mai mândru. Numai el știe cât de greu i-a fost să-l învețe pe copil să recunoască mașina lor. Aproape la fel de greu ca și reținerea adresei lor complete și a unui număr de telefon în caz de urgență. Acum, chiar și dacă e trezit în miez de noapte, Edi recită adresa și numărul la perfecție, ca pe o poezie. Copilul trage cu greu de portiera din spate. Ca de obicei, nu are destulă forță încă pentru a o putea deschide, dar băiatul crește repede. Cristi e sigur că, în scurt timp, îi va fi dor de puiul care depinde de el pentru cele mai mici lucruri. Chiar și pentru a deschide o amărâtă de ușă. Tatăl îi spune calm că portbagajul îi interesează pe ei acum și Edi oftează dramatic. Știe că nu are nicio șansă să deschidă el singur portbagajul. Portiera măcar reușește să o miște cât de cât, însă portbagajul rămâne un tărâm pe care băiatul nu poate păși de unul singur de când li s-a stricat telecomanda și trebuie deschis manual.

->3

Nu au împachetat multe lucruri. Doar un rucsac mic și două genți de voiaj — din care una plină ochi numai cu jucării pentru cel mic. Majoritatea hainelor din cealaltă valiză sunt ale lui Edi. Rucsacul conține și niște scutece, deși băiețelul depășise vârsta deja. Tatăl știa că Edi nu reacționează foarte bine atunci când nu doarme în patul lui și nu voia să aibă surprize. Încearcă să nu tragă cu ochiul la alți părinți din parcare care își iau bagajele înainte de a merge în camere. Nu vrea să se apuce să numere, dar ceva îi spune că sunt care au mai multe bagaje decât el și fiul lui. Se forțează să nu se lase din nou consumat de gânduri care îl făceau să se simtă ca un părinte neadecvat. Aceleași gânduri care îl făcuseră mereu să se simtă ca un impostor. Ar fi trebuit să pun mai multe pijamale. Ceilalți copii sigur au mai multe de schimb. Fir-ar, i-am pus doar periuța de dinți de voiaj și am uitat să i-o pun și pe cea cu Spider-Man. Alți părinți n-ar fi uitat, mai ales când e așa de mofturos când vine vorba de spălat pe dinți... O să facă o scenă când o să trebuiască să ne spălăm și o să audă toți. O să știe toți ca am dat-o-n bară. Nici măcar sandvișuri n-am fost în stare să fac. Îl scoate din transă copilul care fredonează cu voce tare ceva ce cânta mai devreme Eliza, sora sa. Încă un semn că băiatul e binedispus. Tatăl speră totuși că poate nu va fi o problemă spălatul pe dinți. Se străduie să intre din nou în starea minunată în care se regăsea mai devreme. Vrea să guste din nou sentimentul acela de libertate și ușurință. Să fie cât mai departe de prejudecățile și așteptările altora. Respiră adânc în vreme ce deschide portbagajul și-l ajută pe Edi să urce și el. Nu știe de ce, dar băiatului îi place să stea așezat în portbagaj și să vadă ce face tatăl său. La fel făcea și acasă, îndeajuns cât să creeze un automatism – cu o mână Cristi deschide portbagajul, iar cu cealaltă îl ridică pe Edi și-l așază oriunde e loc. Nimic nu-i place mai mult copilului decât să stea să se uite la ce face tata în garaj. Fie că sortează din zecile de lucruri depozitate acolo, că meșterește la mașină sau doar face curat, Edi rămâne cuminte în portbagaj și-l privește atent. Încă nu vorbește foarte bine, dar îi ține de urât și îi pune nenumărate întrebări. La fel face și acum. A prins curaj de când e doar cu tata și nu mai e nici urmă de copilul timid cu care au făcut cunoștință Eliza și Oana în dimineața aceea. Întreabă dacă poate primi și el o pălărie de soare la fel ca a fetelor. Vrea să știe unde e școala Elizei și dacă e aproape de grădinița lui. Au făcut deja planuri să se joace după ce termină fiecare cu orele. Mai vrea să știe dacă are și el pistrui pe nas ca și fata. Cristi începe să râdă pentru că băiatul nici măcar nu-l lasă să răspundă înainte de a trece repezit la următoarea întrebare. Cel mai interesat e să știe cu ce personaj este periuța de dinți a Elizei. E decis să nu mai vorbească cu ea dacă nu e cu unul din personajele lui preferate. Aici începe să înșire o listă lungă de personaje de desene animate și Cristi pufnește în râs. Înțelege că nu e necesar să intervină în vreun fel, așa că își îndreaptă atenția spre bagaje. Fără să-și dea seama, starea de bine i-a revenit. Soarele e sus pe cer, se aud voci de copii de peste tot și e un miros curat de brad în aer. Tabăra asta e poate cea mai bună idee pe care a avut-o în viața lui.

->4

După ce scoate cele două valize și ia rucsacul în spate, îl dă jos și pe Edi. Între timp băiatul a mai redus din întrebări și a revenit la fredonat. Cristi apucă câte o valiză cu fiecare mână și-i spune băiatului să se prindă de una din ele în drum spre cameră. Printre frânturi de piese din desene animate, Edi își amintește că Eliza le-a cerut să le aștepte. Trage tare de valiză pentru a-l opri pe Cristi din mers. Se liniștește când vede că Eliza i-a văzut și se îndreaptă deja spre ei, cu pălăria fluturând și gura până la urechi. Fata are un rucsac galben în spate. În urma ei, mai încet, vine și Oana. Toate grijile lui Cristi au dispărut de îndată ce vede că femeia trage după ea o singură valiză, mai mică decât cele ale lui. În afară de o geantă de umăr și borseta pe care deja o avea, acestea păreau să fie toate bagajele lor pentru o săptămână întreagă. Oftează ușurat atunci când femeia îl tachinează și-l întreabă dacă plănuiește să se mute aici de tot. Cu un zâmbet rușinat, îi recunoaște că a făcut o mică criză crezând că nu a împachetat suficient. Oana îi oferă un zâmbet identic când zice că și ea a făcut la fel. Eliza râde și-i spune cum a trebuit să-i repete mamei ei de nenumărate ori că are destule haine de joacă și să nu-și mai facă griji. Fiica lui a crescut atât de mult... La spusele fetei, ochii lui Cristi cad gânditor pe Edi. Dacă băiatul avea deja efectul ăsta liniștitor asupra tatălui, atunci când va crește, va fi și mai și. Abia așteaptă să vadă ce om va deveni. Ce om îl va ajuta tatăl lui să devină. Oana pare că s-a prins ce-i trece lui prin minte și-l bate prietenește pe umăr. Dacă nu s-ar sprijini de cele două valize, bărbatul mai că ar fi picat la cum i s-au înmuiat genunchii. Nu numai că nu se aștepta la un așa gest din partea ei, dar a venit la momentul potrivit. Sentimentul că cineva îl înțelege și îl sprijină îi e atât de străin că aproape îi dă o lacrimă. Poate că nu trebuie să aștepte să crească băiatul pentru a avea pe cineva de partea lui. Oana e chiar aici. Instinctul îi spune că poate avea încredere în ea și că nu e nimeni mai potrivit. Sunt un egoist... După câte a avut de suferit de pe urma lui, Cristi nu îndrăznește să îi ceară nimic Oanei. Ea nu a avut parte de niciun sprijin din partea lui. Cu ce drept îi poate cere înțelegere și sprijin în situația lui? Fără să știe ce e în sufletul tatălui ei, Eliza îl ia de mână pe Edi și merg țanțoș înainte după ce le zice Oana încotro să o ia către camere. O vede pe femeie cum trage aer adânc în piept. Îi spune că visează la tabăra asta de câteva luni bune. Nu e momentul să o întrebe, însă Cristi e sigur că nu-și permite prea multe vacanțe ca mamă singură. Sentimentul de vinovăție e încă acolo, dar devine mai suportabil când nu vede nici urmă de ură în ochii ei. Aceasta continuă și-i recunoaște că nu s-ar fi așteptat nici într-o mie de ani să dea peste el aici, mai ales cu un copil în brațe – oricât de adorabil ar fi acesta. Sentimentul bine-cunoscut de vinovăție devine și mai suportabil când nu simt răutate în vocea ei. Ea nu pare să se bucure că soarta i-a dat lui Cristi exact ceea ce merită. Nu pare să sărbătorească că, în sfârșit, simte și el ce a simțit ea, e la fel de pierdut ca și ea, la fel de speriat ca și ea. Oana dă din umeri ca și cum ar zice „ce să și faci? asta e, ăștia suntem și asta ne e viața acum”.

->Variabil

În câteva minute au și ajuns. Ușile par să fie numerotate provizoriu pe perioada taberei. Pe a Oanei stă scris 20, pe a lui Cristi e un 21 făcut la repezeală cu cretă colorată. Cum adulții au mâinile ocupate, Eliza își delegă sarcina de a deschide ambele uși. Camerele sunt identice, cu paturile îndesate sub fereastra din capăt, o măsuță în stânga, cu un dulap mare în partea opusă și o ușă care dă într-o baie micuță. Fetița își aruncă rucsacul pe patul din camera lor și o zbughește cu Edi în camera băieților. Între timp, părinții lasă bagajele să cadă pe podea cât inspectează interiorul. Oana îi răspunde fericită când o întreabă prin perete dacă și ele au ciocolată pe pernă. De îndată ce aud, copii atacă perna și apoi fug chicotind la cealaltă din camera fetelor. Cristi o aude pe Oana cum le zice să împartă ciocolata și aproape că îi revine golul în stomac. Realizează că Edi nu are de unde să știe că trebuie să împartă dulciurile cu sora lui. Până nu devreme nici nu știa că are o soră. Știe că băiatul lui e bun la suflet și cel mai probabil o va face, dar dacă... Cristi iese încet din camera lui și pășește aproape timid în cea a fetelor – exact atunci când Edi îi dă surorii lui o ciocolată. E un gest atât de mic, dar Cristi simte că n-a fost în viața lui mai mândru. Pentru o secundă crezuse că poate l-a răsfățat prea mult. Poate Edi ar fi început să zbiere că vrea el toată ciocolata. Atunci Oana ar fi realizat cât de greșit continuă să procedeze Cristi cu absolut orice din viața lui. Dar, ca de obicei, bărbatul știe că a exagerat și de data asta. Băiatul e un drăguț, Eliza deja îl adoră, iar Oana mai are un pic și-l sufocă de la atâta pupat. Cristi poate răsufla liniștit – e un tată bun. Văzând interacțiunea dintre cei doi frați, Oana chiar îi spune că a făcut treabă bună cu băiatul lui. Cristi îi spune amuzat că, nu vrea să se umfle în pene, dar e cel mai norocos părinte din lume că are așa copil. Ochii îi cad cu dragoste spre Eliza care zâmbește și mestecă cu poftă ciocolata. Se corectează imediat: așa copii. Oanei nu-i scapă schimbarea. Îi apare pe față un zâmbet la fel de mare ca și cel al Elizei. La îndemnul femeii, fiecare se apucă de despachetat înainte de somn. Deja au pierdut destul de mult timp după masă și, până la cină, copiii nu vor apuca să doarmă foarte mult. Poate că Oana îl consideră pe Edi un îngeraș acum, dar lucrurile se schimbă atunci când îngerașul nu are parte de somnul de frumusețe. Ajunși în camera lor, se apucă de desfăcut bagaje și pregătit hainele de culcare. Aude apa de la baia de alături a fetelor și-și dă seama că nu-l poate culca pe Edi înainte de a-i face o baie rapidă. Se uită la copilul care fredonează din nou ceva și îi vine să izbucnească în râs când îl privește mai atent. Tot timpul ăsta petrecut cu sora lui a rezultat în haine pătate, păr ciufulit și prăfuit, mâini și față pline de urme de ciocolată. O aude pe Eliza chicotind în baie cu mama ei și ia asta ca pe un semn ca să-l curețe și el pe băiat. Edi e deja somnoros și nu pare să-l deranjeze apa cum o face de obicei. Stă cuminte cât tata îl săpunește bine, cu ochii mari analizând noul mediu. Nici măcar nu observă că Spider-Man nu e pe periuța lui de dinți. După câteva minute scurte, amândoi sunt pregătiți de culcare. Fetele vin în pijamale să le ureze somn ușor. Nici n-au plecat bine că Edi a și adormit.

->Variabil

Deși au dormit mai bine de două ore, Cristi se simte parcă mai obosit decât era dimineața. Îl doare un pic gamba piciorului stâng de la condus și un pic spatele. Mai pierde vremea în pat uitându-se la fiul lui care deja pare activ de câteva minute. Băiatul e așezat la marginea patului și se joacă cu niște figurine decorative găsite pe noptiere. E tăcut, la fel cum era mereu atunci când se trezea primul și tata mai avea nevoie de câteva minute să facă ochi. Cât timp au dormit, mirosul de brad a pătruns în cameră prin fereastra deschisă. Fără să fie nevoie să se uite la ora de pe telefon, își dă seama după lumina de afară că nu este încă ora cinei. Câțiva copii dormiseră mai puțin și deja se auzeau glasuri afară. Edi se mai uită curios din când în când spre fereastră. Nu-și dăduse încă seama că tatăl lui se trezise, ceea ce însemna că Cristi îl putea analiza în liniște. Așa cum o face în multe dimineți în care se agață de prezența copilului pentru a găsi puterea să se ridice din pat și să înceapă o nouă zi. Doar că acum nu simte golul acela în stomac. Acela care prevestea o nouă zi stresantă la birou sau o nouă ședință cu părinții unde va avea parte de priviri curioase de la ceilalți părinți. Pentru prima oară după mult timp, Cristi se trezise bine. Puse oboseala pe care încă o resimțea pe seama condusului îndelungat și a stresului din dimineața plecării. De alături încă nu se aude nimic, ceea ce înseamnă că Oana și Eliza încă dorm sau au părăsit deja camera. Edi vede că s-a trezit și plonjează în brațele tatălui său așa cum o face în fiecare dimineață. Pe cât de cuminte era când Cristi dormea, pe atât de gălăgios devenea în secunda în care își dădea seama că tata s-a trezit și avea verde la pozne. Spre deosebire de majoritatea dimineților, Cristi nu se grăbește, așa că îl lasă pe Edi să facă ce vrea. De obicei nu au timp de râs, de gâdilit sau Cristi nu are starea necesară ca să-l facă pe Edi „avion”. Dar lucrurile se vor schimba, cel puțin azi și în restul dimineților din săptămâna asta. La final, copilul gâfâie de la atâta râs. Din toate lucrurile care l-au făcut mândru astăzi pe Cristi, asta contează cel mai mult. Băiatul lui e fericit datorită lui. El i-a pus pe față zâmbetul acela cât casa. Măcar asta ar trebui să arate că nu e cel mai nepriceput tată din lume. Sentimentul de mândrie continuă să-i fie unul străin, dar începe să se obișnuiască cu el. Suntem aici de câteva ore doar, dar tabăra asta deja își merită banii. Aude zgomot prin peretele care conectează camera lor de cea a fetelor. După puțin timp se aud cinci bătăi ritmice în perete și chicotitul înfundat al Elizei. Edi aude dar nu pricepe ce se întâmplă. Se uită întrebător, aproape speriat, la tatăl lui. Cristi zâmbește pentru a-l liniști și-i spune că Eliza încearcă să comunice cu el. Îi spune să meargă la perete și să bată și el la fel. De cum aude numele surorii sale, băiatul țâșnește din pat și încearcă să imite bătaia fetei pe cât posibil. Eliza îi răspunde din nou prin alte bătăi, el îi răspunde înapoi și tot așa. La scurt timp se aude vocea Oanei care le strigă prin perete să se îmbrace odată și să iasă. Cristi îi confirmă, tot prin perete, și-l ia pe sus pe Edi pentru a-l duce la baie. Se schimbă repede în hainele pe care deja le alesese Cristi înainte de a se culca. A ales ceva lejer, numai bun pentru primul curs de yoga din viața amândurora. Odihniți și bine dispuși, ies pentru a întâmpina soarele cald de după-masă. De cum au deschis ușa, Eliza a sărit să-l ia în brațe pe fratele ei și să-i povestească ce a visat. Cristi îi întâlnește privirea Oanei. Amuzată, îi spune că e fericită că nu trebuie să fie ea cea care să audă din nou despre ele.

->Variabil

O iau cu toții spre bucătăria de vară a taberei. Adulții au nevoie de cafea ca să supraviețuiască zilei, iar copiii vor să vadă dacă mai sunt gogoși de care au mâncat la sosire. Din fericire au găsit și cafea și gogoși pufoase, așa că toți patru se îndreaptă satisfăcuți spre una din mese. Deși prima zi e una mai lejeră, Cristi are nevoie de cafea mai mult decât ar fi crezut. Din nou primește validare din partea Oanei când și ea îi spune că se simte mai obosită decât de obicei. Și ea dă vina tot pe condus. În mod ciudat, găsește alinare în femeia căreia el nu i-a oferit niciodată așa ceva. Își amintește vag ce anume l-a atras la ea atunci când s-au cunoscut. Mereu își spunea că trebuie să fi fost ceva fizic sau doar faptul că erau amândoi tineri la locul potrivit în momentul potrivit. Sau nepotrivit, după părerea Oanei cel mai probabil. Dar, privind-o mai atent, nu poate să nu observe energia pozitivă pe care o emană femeia. Își aduce aminte cât de liniștit îl făcea să se simtă chiar și acum mulți ani. Ceva îi spune că Oana e genul de om care e un prieten de nădejde. Din păcate el nu a putut afla asta la vremea oportună. Speră să îi poată oferi și el încrederea și sprijinul pe care ea i-l oferă acum poate fără să-și dea seama. Se ridică de la masă atunci când văd câțiva părinți și copii pornind agale către o poiană din apropiere. Nici el, nici Oana nu fuseseră foarte atenți când li s-a zis unde trebuie să se prezinte pentru cursul de yoga, dar bănuiau că acolo e. Ajunși, observă salteluțele deja amplasate pe iarbă. Nici vorbă de muzica ambientală pe care Oana zice că o detestă la cursurile de genul ăsta. Cu ocazia asta află și Cristi că Oana face yoga, ba chiar și stretching. Îi recomandă și lui. Îi spune că o ajută să se calmeze la finalul unei zile haotice, dar crede că beneficiile sunt de fapt mult mai multe decât a realizat. Lui îi vine să râdă pentru că singurul stretching pe care îl face Cristi e atunci când se chinuie să ajungă la o jucărie aruncată de Edi deasupra dulapului înalt de-acasă. Încă nu a ajuns multă lume așa că reușesc să găsească patru saltele una lângă alta fără probleme.

->Variabil

Instructorul recomandă fiecărui părinte să aleagă o saltea care să fie față în față cu cea a copilului pentru a comunica mai ușor pe parcursul cursului. Eliza se așază în poziția lotusului în fața saltelei mamei ei. Fetița deja știe câteva mișcări ușoare de la Oana și e foarte mândră. Abia așteaptă să înceapă cursul. Edi, în schimb, aproape că adoarme din nou culcat pe salteaua din fața lui Cristi. Fiind cel mai mic copil din grupă, nu se așteaptă nimeni să urmărească cursul. Câțiva părinți, însă, aruncă priviri speriate către copil – genul pe care le rezervi bebelușilor când sunt în același avion cu tine. Cristi are încredere că Edi va sta liniștit și nu va face gălăgie. Cursul începe și Edi rămâne cuminte, atent la tot ce e în jurul lui. Din când în când îi aruncă un zâmbet timid tatălui său, de parcă îl încurajează că totul o să meargă bine. Instructorul le zice că mișcările vor fi ușoare, menite doar să îi calmeze și să îi introducă în starea de spirit potrivită. Locul idilic în care sunt, sunetele păsărilor, aerul curat și mirosul de brad ajută și ele enorm. Cristi își ajustează respirația după spusele instructorului. Își sincronizează respirația cu a Oanei, pe care o aude inspirând și expirând lângă el. Eliza e complet absorbită de indicațiile instructorului din față. Execută fiecare poziție mai bine decât majoritatea adulților, iar Cristi e cuprins din nou de sentimentul care începe să-și facă culcuș permanent în inima lui: mândria. Nu-i vine să creadă, dar cursul se termină mai repede poate decât ar fi vrut. Cu promisiunea să participe la toate întâlnirile de yoga din săptămâna asta, Cristi se ridică și-și strânge salteluța. Se simte mai ușor, de parcă plutește – nici urmă de durerea de spate sau de picior cu care s-a trezit. Vede cum Oana se abține să îi spună „ți-am zis eu„. Golul din stomac nu și-a mai făcut apariția pentru tot restul serii. Ajunși înapoi în cameră după câteva ore, se pregătesc tăcuți de culcare. Din nou, Edi e cuminte și nu zice nimic despre faptul că periuța de dinți nu e cu Spider-Man.