Sesiunea 2 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.

START >> Continuă >>

Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 

2

Mă îndreptam înspre cursul de citire rapidă, gândindu-mă și întrebându-mă mereu cum se va desfășura și care o să fie rezultatul final. Am auzit în ultima vreme destul de multe opinii de la oameni mai mult sau mai puțin avizați, opinii în general contradictorii, în sensul că unii consideră citirea rapidă extrem de utilă și posibilă, în timp ce alții spun că așa ceva nu este posibil și că totul este doar o amăgire de o lună, timp în care trebuie să investesc resurse financiare și temporale. Pentru câteva secunde am rămas agățat de această extra-dimensiune, timpul; viteza cu care ne petrecem viața ne împinge înspre ruperea barierelor temporale, pentru a deschide o ușă care să ne permită să câștigăm mai mult timp pentru noi, pentru familia noastră și pentru muncă. Consider acum că citirea rapidă ar trebui să facă parte din camera cu suveniruri în care am intrat după ce am deschis ușa barierelor temporale. Citirea rapidă ar trebui să îmi permită să scad aproape la jumătate timpii de citire și timpii de înțelegere ai textelor pe care le parcurg. Un om normal citește cu aproximativ 250 de cuvinte pe minut, ceea ce înseamnă că îi va lua între 4 și 6 ore pentru a citi o carte de 200 de pagini. Sunt destul de multe ore, în special dacă mă gândesc că rareori pot să găsesc o portiță de o asemenea dimensiune în activitățile zilnice. Practic este aproape imposibil. Acest lucru înseamnă că voi împărți aceste ore pe parcursul a mai multe zile, poate chiar săptămâni, ceea ce nu face decât să acumuleze frustrări prin neînțelegerea integrală a textului și uneori din cauza revenirii asupra unor paragrafe care în timp se uită sau devin cam neclare. Îmi imaginez că după ce voi termina cursul de citire rapidă o să pot să citesc cu o viteză cel puțin dublă față de ceea ce reușesc acum, adică peste 500 de cuvinte pe minut, ceea ce înseamnă că o carte pe care înainte o citeam în aproape șase ore lungite pe mai multe săptămâni, acum aș putea să o citesc cam în două sau trei ore și să mă motivez să îmi aloc timp într-o singură zi sau cel mult în două zile pentru a termina cartea. Mi se pare interesant și fantastic. O să pot în felul acesta să citesc toate cărțile pe care le-am lăsat deoparte din lipsă de timp. Mai mult, cu antrenament constant, aș putea să ajung să citesc chiar și cu 1000 de cuvinte pe minut, o realizare aproape de necrezut înainte de începerea cursului de Citire Rapidă.

->3

Cu aceste gânduri am intrat în sala în care urma să se țină cursul, o sală în care trona o atmosferă relaxantă, și cumva amuzant, vedeam pe chipurile viitorilor mei colegi o mirare și o curiozitate evidentă cu privire la rezultatele pe care cursul de citire rapidă le va aduce. Spre surprinderea mea erau acolo oameni de toate vârstele și, după cum îi trădau ținutele și chiar stângăciile cu care interacționau, erau oameni din toate mediile sociale. Mi-a atras atenția doamna îmbrăcată destul de strident, cu o coafură modernă și cu un ruj roșu, poate prea roșu, pe buzele perfect conturate. Nu știu dacă mi-a atras atenția pentru că era frumoasă, sau pentru că avea un râs fals, zgomotos și avea și prostul obicei de a gesticula excesiv și în mare parte teatral. În cealaltă parte a camerei, un domn îmbrăcat într-un costum elegant consulta o tabletă sau cel puțin așa încerca să lase impresia. Dar pe sub ochelarii cu ramă groasă, neagră, arunca priviri dese înspre doamna de mai devreme. Nu era în vârstă, dar părul grizonat îl trăda că avea mai mulți ani decât majoritatea celor din cameră. Nu am putut să mă abțin să nu mă întreb care era motivul pentru care avea nevoie acest om de citirea rapidă? Oare să fi venit doar pentru acea femeie despre care speram să aflu mai multe în viitorul imediat, ceea ce îmi va putea aduce unele răspunsuri. Nu am mai reușit să analizez și restul viitorilor colegi, pentru că domnul de la catedră și-a dres vocea într-un mod gălăgios, semnalizator și în căutarea atenției noastre. La finalul zilei eram puțin obosit, dar încântat de ceea ce tocmai învățasem. Până astăzi aveam impresia că doar acei oameni care erau capabili să pozeze o pagină pot să citească la asemenea viteze și să și înțeleagă textul pe care l-au parcurs folosind niște tehnici speciale de extragere și alipire a informației. În cazul citirii rapide, am învățat că urmează să citim un text și să procesăm informația din interiorul acestuia într-un ritm rapid, direct proporțional cu nivelul de antrenament al cititorului. Reușisem la un moment dat, în una dintre pauze, să discut puțin cu psihologul care ținea cursul. Deși mai discutasem cu el înainte de a veni, discuțiile au fost purtate doar la telefon, context care aducea cu el și o anumită doză de impersonalitate, lipsa posibilității de a observa chipul omului, expresia feței, ochii acestuia, toate coroborând la o conversație într-o anumită măsură insipidă. Acum, nu am putut să nu observ faptul că omul chiar credea în acest proiect și era convins că este posibil ca fiecare dintre noi să ne îmbunătățim considerabil viteza de citire la finalul acestui curs. Mi-a spus că indiferent de mediul din care provine fiecare dintre noi, precum și neținând cont de nivelul de inteligență, era sigur că la final fiecare își va dubla, cel puțin, viteza de citire. A ținut să întărească importanța testului inițial pe care urma să îl dăm după pauză, și la care am constat cu surprindere că citeam cu 325 de cuvinte pe minut, nivel la care capacitatea de memorare nu depășea 80 la sută. După încă un test, reușisem să scad la 290 de cuvinte pe minut și la o capacitate de memorare de peste 90 la sută, un procent despre care psihologul a spus că este foarte bun. O medie a testelor inițiale avea să fie folosită ca punct de pornire în măsurarea performaței, pe măsură ce avansăm în interiorul cursului.

->4

Ne-a explicat pe parcursul zilei cum se vor desfășura sesiunile de antrenamente, cum vor fi citite testele, cum vor arăta textele descriptive pentru antrenamente. A subliniat și importanța memorării, respectiv răspunsurile la întrebările extrase din contextul testelor. Am constatat cu stupoare că nu era de ajuns să citești repede, ci era necesar să și înțeleg ceea ce citisem, lucru de altfel natural, perfect normal. Abia în a doua pauză reușisem să discut puțin cu psihologul. La prima pauză sărise pe el doamna voluptoasă și îl luase la întrebări. Tot după prima pauză am constatat că două persoane părăsiseră sala. Bănuisem că aveau ceva probleme, dar ulterior aveam să constat că nu aveau să se mai întoarcă. Rămăsesem nouă persoane în sală. Am trecut și eu mai departe la următorul personaj, care se pusese la masa din fața mea. Fiecare dintre noi aveam la dispoziție câte o tabletă conectată la internet și pe care era instalată aplicația online de Citire Rapidă. Personajul de la masa din fața mea era o puștoaică adolescentă, cel puțin așa părea la prima vedere, mică, cu un cercel în sprânceană, cu o șuviță de păr verde și îmbrăcată cu o rochie largă, colorată și cu bocanci înalți în picioare. Eram sigur că îi plăcea muzica rock, la fel cum îi plăceau și tatuajele, dintre care unul se vedea destul de bine ieșind de sub umărul drept și plecând în jos înspre coaste, un tatuaj cu siguranță dureros de realizat, ceea ce m-a împins să simt o anumită admirație față de capacitatea acestor tineri de a accepta durerea ca parte din nevoia lor intimă de a se evidenția în societatea din care făceau parte. Totuși, era puțin atipică, părând a fi picată acolo dintr-o altă lume; până a început să vorbească. Era franțuzoaică, dar vorbea româna perfect și mai mult, la testul de citire rapidă făcuse cu mult mai mult decât mine, ceea ce din nou mi-a adus în minte acea admirație. Aveam să aflu mai târziu că făcea doctoratul la Sorbona în Comunicare Comparată Interculturală și că se afla în România într-un program de șase luni de schimb de experiență. Aflasem că învățase limba română abia cu câteva luni înainte; încă o dată îmi dădeam seama că o admiram pe această fată care se părea a fi mai în vârstă decât arăta. Dar tot nu înțelegeam de ce avea nevoie de acest curs de citire rapidă, răspuns pe care avea să ni-l ofere tot ea după câteva ore, când ne-a spus că în cadrul studiului pe care trebuia să îl facă, avea obligația să citească majoritatea operelor interbelice scrise de cei mai importanți autori români ai vremii. Urma să facă o comparație cu literatura contemporană și nu avea foarte mult timp la dispoziție. Devenisem aproape fascinat de această ființă.

->Variabil

Cele trei ore de curs au trecut foarte repede, finalul fiind marcat de un discurs lung al psihologului nostru. Fiecare dintre noi avea să cunoască utilitatea acestui curs, pentru că el se adresează atât persoanelor care au un loc de muncă în care este necesar să parcurgă foarte multe texte, cât și elevilor care doresc să învețe cum să citească și cum să rețină mai repede informația. Psihologul a punctat foarte bine informația cu privire la legătura puternică între ochi și creier, precum și vitezele de răspuns ale mușchilor oculari, acei mușchi care se pare că au cea mai mare viteză de reacție din întreg corpul nostru. Acești mușchi au capacitatea de a focaliza un cuvânt în aproximativ 20 – 150 milisecunde. Am rămas real surprins când psihologul ne-a spus că acele persoane care reușesc să citească la o viteză de 250 de cuvinte pe minut, viteza de focalizare a unui cuvânt este de aproximativ 250 – 300 milisecunde. Un calcul rapid mi-a spus că mușchii ochilor mei focalizau în aproximativ 200 de milisecunde, ceea ce era relativ aproape de capacitatea oculară de 150 milisecunde. Am râs în sinea mea pentru că acest lucru însemna că aveam încă mult de muncit până când reușeam să îmi antrenez și să îmi dezvolt capacitatea de focalizare. Dar încrederea mi-a crescut atunci când psihologul ne-a asigurat că în fiecare dintre noi există capacitatea de a ne dezvolta viteza de citire și implicit de a scădea considerabil timpii de focalizare.

->Variabil

Rememoram toate aceste aspecte pentru că simțeam că ceva bun s-a întâmplat în viața mea. Orele care trecuseră în compania acelor persoane, în acea sală de curs și în fața psihologului mi-au redat cumva încrederea în forțele mele proprii și în capacitatea mea de dezvoltare. Părea că toate acestea au coroborat la trezirea la viață a unui dragon care locuia latent în interiorul meu, un alter-ego pe care nu îl întâlnisem până acum și de care mă bucuram cu adevărat să îl văd. Drumul înspre casă a fost foarte scurt, dar îndeajuns pentru a mai reuși să analizez un alt personaj din sala de curs. Un tânăr înalt, cu un nas ascuțit, tuns foarte scurt pentru a-și ascunde începutul evident de calviție și cu un zâmbet etern pe chip, a fost cel de-al patrulea personaj care mi-a atras atenția. În final am realizat că aceasta a fost de altfel ordinea în care am interacționat și cu acele personaje. Băiatul acesta mi-a atras atenția pentru că avea un neastâmpăr în el, mișcându-se aproape contrar mișcărilor pe care le făcea. Încerca tot timpul să își controleze toate ticurile pe care degetele, picioarele și chiar și capul le scoteau la suprafață. Se vedea că făcea eforturi pentru a se controla, dar imediat ce își îndrepta atenția înspre psiholog sau înspre text, toate aceste ticuri ieșeau la iveală. Începea să miște spasmodic piciorul, lovind cu rapiditate cu călcâiul în podea, mișca tot timpul pixul în mână, iar capul îi tresărea la intervale aproape regulate. Aveam să aflu ulterior că suferea de o boală teribilă, o boală care nu avea tratament de vindecare, ci doar de blocare la un anumit nivel. Auzisem până acum despre scleroza multiplă în plăci, dar nu întâlnisem pe nimeni cu care să interacționez și care să sufere de această boală. Acest băiat descoperise cu puțin timp în urmă că avea această problemă, explicându-ne cu un glas care stâlcea uneori cuvintele, făcând eforturi evidente pentru a discuta calm și pentru a lega o propoziție coerentă. Ne-a explicat că această boală cauza ruperi ale sinapselor, ceea ce ducea la pierderea anumitor reacții, putând să ducă până la afectarea definitivă a centrilor vorbirii sau a celor locomotori. A fost trimis la acest curs pentru că se credea că citirea rapidă are capacitatea de a dezvolta creierul într-o măsură destul de mare, cel puțin a anumitor nervi. Și el avea nevoie de acest lucru. Avea nevoie să își conserve sau să își îmbunătățească în mod constant sinapsele rămase. Din păcate, cele care se rupseseră deja îi provocau toate acele reacții pe care nu reușea să le controleze atunci când își concentra atenția în altă parte.

->Variabil

Mă gândeam acum că am simțit milă față de situația acestui băiat. M-am mirat că în acest secol încă există astfel de boli dezastruoase pentru corpul și creierul uman. Încercam acum să mă pun în situația lui, dar oricât mă chinuiam, îmi dădeam seama că acest lucru ar fi fost o dovadă de egoism din partea mea. Am apreciat dorința lui de a se dezvolta și nevoia lui poate instinctuală, primară de a face față situației în care se afla. Psihologul s-a purtat cu el exemplar, evitând orice aluzie la boala lui. De altfel, fiecare dintre noi, cei prezenți la curs, nu ne-am permis să facem vreo aluzie inutilă. Ajunsesem în fața casei. Pe ușa de la intrare era afișat un mesaj. Mă gândeam că este anunțul care se făcea de obicei cu privire la datele în care se încasau într-un mod cât se poate de arhaic, cheltuielile de bloc. Citind mesajul, destul de lung de altfel, mi-am adus aminte de milisecundele necesare pentru a ajunge la înțelegerea textului prin citirea rapidă. Mă întrebam cât de repede am reușit să citesc acel mesaj lăsat de către asociația de proprietari nr 8. Am zâmbit pentru că am realizat că această activitatea de îmbunătățire a capacității de citire mi-a intrat sub piele, devenind astfel curios de modul în care se va finaliza cursul și de evoluția pe care o voi avea. Imaginea mea citind textul cu o viteză de 1000 de cuvinte pe minut a fost ultima imagine înainte de a adormi, încântat de realizările zilei.