SPEEREAD

  • Citire Optimizată
  • Pentru psihologi
  • Rezultate
  • Tutorial
  • Tarife
  • Blog
  • Citire Optimizată
  • Pentru psihologi
  • Rezultate
  • Tutorial
  • Tarife
  • Blog

Sesiunea 2.3 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.




Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 
2
Cristina a roşit din nou. A pus ochii în pământ şi s-a întors către perete. În următorul moment a ajuns într-o sală mare, într-o forfotă şi o agitaţie teribilă. Sineticii alergau dintr-o cameră în alta, unii aduceau ceea ce părea a fi mâncarea aflată în nişte tuburi la fel ca bateriile, alţii se agitau să seteze aparatele pentru a sintetiza conţinutul acelor tuburi în fel de fel de mâncăruri iar în final, alţi sinetici preluau mâncărurile şi dispăreau cu ele în pereţi. Nimeni nu părea să o observe, fiecare fiind preocupat şi absorbit de munca lui. Cristina a crezut că la un moment dat cineva o va întreba dacă doreşte ceva de mâncare. Minutele treceau şi forfota nu contenea. Şi-a luat inima în dinţi şi a păşit înspre un sintetizator. Nu a văzut niciun buton, nicio comandă pe el. Era surprinsă de acest lucru, deoarece îi vedea pe toţi că apasă cu mâna butoane. O mică fantă în aparat îi arăta că acea baterie era introdusă şi era pregătită pentru a produce mâncare. A încercat să pipăie suprafaţa aparatului în căutarea unor butoane, gândindu-se că ar putea să fie digitale. Prima atingere a însemnat o descărcare a informaţiei stocate în creierul său, în aparat. O furnicătură a făcut-o să îşi retragă mâna. În partea de jos a aparatului a apărut o farfurie cu o salată de legume. Era mâncarea la care poftea şi la care se gândea de când a avut prima senzaţie de foame. A mai atins o dată suprafaţa aparatului, gândindu-se la un pahar cu apă. Lângă farfurie a apărut un pahar supradimensionat cu un conţinut colorat. ”Nu poate să fie asta apă!” îşi spuse ea privind mirată paharul. Ceva nu făcuse bine, nu gândise corect. Cu puţin timp înainte de a se gândi la apă, se gândise şi la un suc, iar setea pe care o resimţea a făcut-o să supradimensioneze acel pahar, oferindu-i o formă hidoasă. S-a hotărât să mai încerce încă o dată, dar de data aceasta gândindu-se exclusiv la apa limpede a unui izvor. Paharul cu apă curată şi rece a apărut lângă farfurie.
->3
Cristina a zâmbit. Se gândea la ce surprize îi va mai oferi această calătorie. S-a uitat mirată în jurul ei, căutând din priviri o masă pe care să îşi pună farfuria. Exceptând aparatele şi oamenii care se grăbeau în jurul ei, nu mai era nimic în acea încăpere. Ridicând resemnată din umeri, şi înfometată, şi-a pus paharul pe jos, într-un colţ şi a început să mănânce. După câteva înghiţituri, un sinetic s-a oprit în faţa aparatului pe care îl folosise şi ea. Era pentru prima dată când a văzut pe cineva că poposeşte mai mult decât era necesar în acea cameră. Sineticul s-a uitat în stânga, în dreapta şi apoi privirea i s-a oprit asupra ei. Îl vedea cum îşi schimbă culoarea feţei, cum îşi strânge pumnii şi cum devine din ce în ce mai iritat. Atentă, s-a ridicat încet de jos. Un urlet prelung a spart acea linişte mormântală. Toţi s-au oprit şi s-au întors către ea. Speriată la vederea acelor mulţi sinetici care acum o priveau, s-a dat un pas în spate. Urletele acelui sinetic nu conteneau şi ea nu ştia cum ar trebui să reacţioneze. Un al doilea sinetic a început să urle. Rând pe rând, toată acea încăpere vibra sub presiunea sonică a urletelor lor. Şi-a pus mâinile la urechi şi s-a lăsat să cadă pe podea. Un val în perete şi în cameră a păşit bărbatul de mai devreme. La vederea lui, toată lumea s-a oprit din urlat. S-a apropiat de ea şi i-a pus gentil o mână pe umăr. Un sentiment protectiv şi de siguranţă a învăluit-o. S-a uitat lung în ochii lui şi din priviri i-a mulţumit, fiind răsplătită imediat cu un zâmbet. Când s-a ridicat de jos, a observat că nimeni nu mai era în acea încăpere în afară de ei doi. Se afla de puțin timp pe această navă şi deja începea să se acomodeze, să se obişnuiască cu gândul că aici va urma să petreacă mult timp de acum încolo. Pe măsură ce se ridica, în mintea ei s-a modificat ceva. O idee i-a pătruns în minte. Şi acea idee a făcut-o să zâmbească.
->Variabil
Au mai trecut câteva minute, timp în care Cristina a stat şi a rumegat cele ce tocmai s-au petrecut. Era linişte, o linişte adâncă, înspăimântătoare chiar. La un moment dat, a început din nou, la fel ca mai devreme, să se întrebe dacă ceea ce tocmai s-a petrecut a fost adevărat, dacă nu era doar rodul imaginaţiei ei. Nu, gândul acesta nu a rămas prea mult în mintea ei. Nu îşi imaginase. A scuturat din cap în semn de convingere şi a mai privit încă o dată către perete. Liniştea era acolo, la locul ei. S-a îndreptat către perete. În camera în care a ajuns, o forfotă intensă a scos-o din starea de nedumerire. Vivacitatea acelei camere a făcut-o din nou să se întrebe dacă a fost ceva real. Nici de această dată gândul acesta nu a stat prea mult în mintea ei. Atenţia i-a fost atrasă de numeroasele imagini proiectate în cameră. Holograme proiectate din pereţi, din podea şi din tavan, umpleau cu mii de ecrane acea cameră. Filmele care se derulau în ecrane păreau a reda activitatea din fiecare colţişor al acelei nave. A realizat încă o dată imensitatea structurii în care se afla. Sute de persoane se mişcau haotic, din punctul ei de vedere, în jurul ecranelor. Treceau prin ele, schimbau imaginile cu o simplă mişcare a mâinii, modificau poziţia lor sau pur şi simplu le luau, le mototoleau şi le aruncau departe. Pe altele le pliau şi le puneau într-o fantă în podea. Odată puse acolo, dispăreau încet, fără să lase nicio urmă în spate.
->Variabil
Cristina asista uimită la tot acest poces, la forfota nebună din acea încăpere. S-a apropiat încet de un ecran şi a întins mâna timid. Unul dintre operatori s-a oprit pentru o secundă, s-a uitat la ea, s-a uitat în ochii ei. Sunetul strident pe care l-a scos în următorul moment a făcut-o să îşi ducă mâinile la urechi şi să se ghemuiască. Nu a trecut mult şi toată sala urla pe acelaşi ton, toţi cei din încăpere fiind îndreptaţi către ea. Îşi simţea urechile umflate, mâinile îi tremurau şi capul o durea de la apăsare. În curând, presiunea pusă pe creierul ei a devenit prea mare, firicele de sânge începând să se prelingă din ambele urechi. Şi-a luat mâna dreaptă de la ureche, contrariată de apariţia sângelui. Panica ce a pus stăpânire pe ea era amplificată de bătăile puternice ale inimii. Nici o secundă nu a trecut până la o profundă stare de inconştienţă. S-a prăbuşit pe podeaua rece, moment în care sunetul s-a oprit, iar persoanele şi-au reluat nestingherite parcursul lor în încăpere. Au trecut minute, ore, nu ştia. A deschis ochii încet, migrena fiind îngrozitoare. S-a strâmbat şi a încercat să se ridice de la podea. Strângea din dinţi şi încerca să nu privească la cele două pete de sânge coagulate deja. Era un semn că a petrecut ceva vreme acolo, jos, pe podea, fără să îi pese nimănui de ea. Întâmplările din această navă începeau să fie tot mai profunde, mai puternice şi se părea că mai nou începeau să îi provoace şi leziuni. Urechile o dureau, capul stătea să îi explodeze şi ochii erau deranjaţi de orice lumină, indiferent de intensitate.
->Variabil
Alex s-a ridicat de lângă ea, pufăind. A făcut câţiva paşi înspre perete şi a rămas pentru câteva momente acolo, cu privirea aţintită în podea. S-a apropiat apoi de perete şi l-a atins. Din podea a ieşit un fotoliu lung şi la prima vedere destul de confortabil. Odată aşezat în el, şi-a lăsat capul să se sprijine de tetieră. Prima atingere i-a provocat un fior pe întreaga coloană vertebrală şi o proiecţie a pornit din mijlocul frunţii lui. Imaginile au început să se deruleze la un metru în faţa Cristinei. Erau imaginile pe care cineva le-a trăit, sunt amintirile cuiva şi viaţa acelui om. Totul se derula foarte repede, încât Cristina nu avea timp să înţeleagă şi să proceseze tot ceea ce apărea acolo. Din când în când, imaginile se derulau încet, permiţându-i Cristinei să observe clar ceea ce era transmis. A înţeles în scurt timp că îi erau prezentate doar aspectele importante, doar ceea ce era necesar să cunoască pentru a înţelege şi pentru a învăţa. Lumea pe care o vedea acolo era asemănătoare Pământului. Creaturile care îi apăreau în imagini erau asemănătoare cu monştrii pe care îi întâlnise cu puţin timp în urmă. Primele imagini erau începuturile civilizaţiei retaliene, şi-a dat seama repede de acest lucru. Vedea cum evoluează, cum se intersectează grupuri, cum apar structuri pentru acoperirea nevoilor de bază. Nu observa schimbări climatice, nu existau intemperii, nu existau furtuni sau vânturi.
->Variabil
A observat ceva ce păreau a fi ritualuri, apoi proclamarea unor conducători, dar şi uciderea acestora. Erau acolo imagini dure, imagini cu lupte, cu oameni care mureau, cu războaie. A asistat chiar şi la distrugerea unei întregi societăţi. O lume a murit pentru ca alta să îi ia locul. Acest lucru s-a repetat în imagini de câteva ori, de fiecare dată rămânând câţiva oameni care începeau să reconstruiască totul. Ultima parte a existenţei lor a însemnat reconstrucţia bazându-se pe evenimentele trecute. Descoperirea păstrării amintirilor a dus la posibilitatea analizării îndeaproape a trecutului şi fundamentarea unei noi tipologii de societate. În această nouă societate, principiile morale aveau la bază o serie de legi fundamentale. Lipsa valorilor monetare a făcut din această societate una liberă şi deloc meschină. Un sistem de valori sociale a fost construit, astfel ca fiecare retalian să aibă din momentul în care se naşte şi până când moare, asigurate nevoile de bază. Pentru că nu cunoşteau lipsurile, aveau tot timpul haine, mâncare, casă, singura lor preocupare fiind din acel moment dezvoltarea psihică şi dezvoltarea tehnologică. Cristina nu îşi mai putea lua ochii de la lumea fascinantă pe care o vedea în acel ecran.
->Variabil
Dezvoltarea tehnologică le-a permis retalienilor să construiască roboţi care se ocupau de orice, de la construirea de case, la asigurarea necesarului de mâncare fiecărui retalian. Nimeni nu avea mai mult şi totodată nu exista nevoie care să nu fie îndeplinită. Pe această structură de societate, retalienii s-au concentrat pe o expansiune tehnologică rapidă, culminând cu zborul în spaţiu. Explorarea spaţiului a fost următorul pas pe care aceştia l-au făcut, curiozitatea lor neavând limite. Imaginile au început să se deruleze tot mai lent, ceea ce îi permitea Cristinei să observe mai mult din acele proiecţii. A urmat explorarea mai multor planete, fără un scop anume i se părea ei. Navele cu care călătoreau erau destul de rudimentare şi deloc încăpătoare. O primă întâlnire cu o altă rasă a însemnat şi un prim război, o primă înfrângere. Dar acest lucru nu i-a oprit. Cunoștințele colective le-au permis să utilizeze tehnologia văzută de un supravieţuitor pe navele extratereştilor, astfel că în scurt timp au reuşit să o reproducă. Era totuşi târziu. Planeta lor a fost invadată de acei extratereştrii ciudaţi şi îngâmfaţi. Încercările lor disperate de a scăpa de sub opresiunea invadatorilor au dus rasa lor la un nou pas de extincţie. Mai rămăseseră câţiva luptători şi alţi câţiva care trebuiau să fie protejaţi căci duceau cu ei o cantitate impresionantă de informaţie.

Copyright Text © Paul Boncuțiu

Contact

Contact
Despre noi
Instrucțiuni

Confidențialitate

Cookie
Confidențialitate
Termeni și condiții

Parteneri

www.speeread.ro
www.speeread.org
www.speeread.info

Copyright

© SpeeRead 2015-2023
Dezvoltat cu pasiune de:
speeread.biz