Sesiunea 1 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.

START >> Continuă >>

Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 

1

Încă de mic copil își dorea să devină psiholog. Acum se putea considera unul dintre puținii care au reușit să devină ceea ce și-au propus. Intrase la Facultatea de Psihologie și era încântat de ideea că va reuși să descifreze unele dintre misterele lumii, o lume care adeseori părea să lupte împotriva locuitorilor săi. Era un război continuu, din care nici lumea și nici locuitorii nu vor avea nimic de câștigat. Stătea pe o bancă în fața intrării în facultate, mestecând încet, gânditor, un corn cu mac și bând dintr-un iaurt amar. Din poziția în care era, vedea tot acel zumzet de persoane, încercând necontenit să distingă trăsăturile fiecăruia, să încerce să prindă vreo undă cerebrală care să îl conecteze cu personajul și care să îi dezvolte capacitățile empatice. Îi plăcea facultatea pentru că avea posibilitatea să citească foarte mult. În ultima vreme cam pusese cititul pe al doilea plan al vieții lui, dar putea să spună că motivul era perfect justificat: era pentru prima dată îndrăgostit. Senzația era extraordinară și oricât încerca să își folosească cunoștințele de psihologie, asupra lui păreau că nu aveau niciun efect. Nu știa cum să gestioneze acea relație, așa că începea să simtă cum îi scapă printre degete, cum se degradează de la o zi la alta, lucru care îl făcea să se simtă mizerabil și să acționeze cu o și mai mare forță ofensivă și lipsită de orice urmă de raționament. Stând pe bancă, a ales să nu se mai gândească la ea, ci la ceea ce avea de făcut în continuare. Trebuia să reia cititul, dar îl îngrozea faptul că cele două luni în care nu a fost capabil să se concentreze îl vor costa foarte mult. Rămăsese în urmă cu zeci de cărți care trebuiau parcurse și unele dintre ele chiar reținute în mare parte.

->2

Facultatea de Psihologie, intrarea aceea mare și flancată de o bucată de perete de pe care se desprinsese bizar tencuiala, scoțând la iveală bucăți de cărămidă roșie, părea acum un vis îndepărtat, o sirenă care îl atrăsese în adâncuri pentru a-l lăsa apoi pradă vieții dure din exterior. ”Nu se poate să renunț atât de ușor! Nu am făcut-o niciodată, nu o să o fac acum!” și-a spus el hotărât, cu privirea încruntată și strângând în mâini atât cornul, cât și cutia de iaurt. Abia în momentul în care iaurtul a început să se prelingă pe mână și-a revenit din visare și și-a dat seama că se afla totuși pe o bancă într-un loc destul de circulat. Dar acum, pe acolo nu se afla nimeni. S-a ridicat brusc de pe bancă și s-a îndreptat înspre intrarea în clădire. Pașii l-au purtat la bibliotecă. Era dimineață. Seara l-a prins tot acolo, cu stomacul scoțând sunete care îl atenționau că trebuie să facă ceva și în privința lui. A închis cartea, obosit, cu ochii roșii și privirea încețoșată. Capul îl durea și simțea o adevărată extenuare fizică. S-a uitat la cartea pe care o citise, destul de subțire comparativ cu oricare dintre cărțile din teancul pe care și-l pusese pe masă, o carte care reprezenta doar o mică parte din cât avea de recuperat. Un gând l-a fulgerat, un gând care acum se agăța de el și care nu mai voia să plece. De altfel, nici el nu ar fi vrut să scape acel gând. A închis ochii și și-a lăsat capul pe masă, pe mâinile făcute colac. Și-a spus că nu va rămâne așa mai mult de două minute. L-a trezit bibliotecara, o femeie voluptoasă, cu mâini groase și cu o privire dură pe chip; sau poate era nervozitate, nu își putea da seama. A ieșit din bibliotecă, dar s-a îndreptat repede înspre cel mai apropiat bar. S-a pus la o masă și a început să scrie tot ce își aducea aminte. Deocamdată veneau la suprafață doar cuvinte, de genul ”citire rapidă, cuvinte, milisecunde, focalizare, nerv optic, antrenament”, cuvinte care începeau să formeze câte o construcție logică: ”ochiul focalizează cuvântul”.

->3

Uneori construcțiile nu ieșeau așa cum își dorea, așa că le ștergea agitat. Pe măsură ce își aducea aminte cursul și discuțiile avute cu profesorul din primul an de facultate, scrisul lui devenea tot mai febril și mai agitat. În final, după mai mult de două ore de scris și câteva zeci de pagini îndoite, mototolite, se uita satisfăcut la acea jumătate de pagină pe care un scris înclinat puternic înspre stânga, începea cu două cuvinte despre care nu știa că aveau să îi definească viața: ”Citirea Rapidă”. Pe foaia de hârtie scria următorul text: ”Citirea rapidă poate să învețe orice om să își crească viteza de citire a textului. Citirea rapidă le va permite să focalizeze cuvintele mult mai repede. Ochii sunt instrumentele pe care le vom folosi în acest caz. Mușchii ochilor sunt cei care focalizează. Viteza de focalizare, dacă îmi aduc bine aminte, este undeva la aproximativ 250 de milisecunde și poate să coboare până la 30-50 de milisecunde. În general omul citește cu aproximativ 250 de cuvinte pe minut. Citirea este sacadată, noi fiind obișnuiți să citim un singur cuvânt o dată. Citirea rapidă învață ochii să se focalizeze pe grupuri de cuvinte. Focalizarea este posibilă chiar și pentru grupuri de șapte cuvinte. Un om, cu antrenamentul potrivit poate să ajungă să își dubleze sau chiar să își tripleze viteza de citire. Citire rapidă. Trebuie să citesc mai repede. Așa voi putea să termin cărțile în timp util.” Tânărul psiholog s-a ridicat de la masă și s-a îndreptat înspre ieșire. Zâmbea pentru că știa exact ceea ce avea de făcut mai departe. Era încântat de ceea ce realizase în acea seară și mai mult, acest lucru îi permisese să se rupă de ea. Uitase complet de existența ei și nici nu îl deranjase faptul că nu îl căutase toată ziua. S-a analizat încercând să identifice motivul pentru care nu a simțit nimic pentru ea în timpul în care era concentrat pe Citirea Rapidă. Și-a dat seama că munca asiduă îl ajuta să își îndrepte atenția înspre alte lucruri, mult mai utile și poate chiar mai plăcute decât stresul și nervozitatea pe care gelozia și iubirea i le ofereau. Telefonul a sunat și când a văzut numele ei pe ecran, s-a topit de fericire, inima bătându-i puternic în piept, vocea tremurându-i.

->Variabil

De la întâlnire a plecat încântat, știind că a reușit să îi convingă. Deși era doar un tânăr psiholog care abia terminase facultatea, plin de ideologii și de speranța că va schimba lumea, lor le-a plăcut de el. Putea să își dea seama când cineva îl mințea. Era un lucru simplu pentru el. Dar acum ei n-au mințit. L-au rugat să îi lase să se gândească vreo câteva zile, să studieze mapa de prezentare pe care a făcut-o pentru ei. Nu a pus toate informațiile în interior. Era prevăzător. Ei ar fi putut să îi ia ideea și să plece cu ea, să o implementeze. Elementele principale avea să le scoată la iveală atunci când contractul va fi parafat. Era fericit, plutind parcă pe stradă, zâmbind la toți oamenii, nepăsându-i ce aveau să spună despre el. Tocmai ce găsise niște investitori pentru proiectul lui. Era un proaspăt absolvent, care a avut o idee într-o seară într-un bar. Acum s-a îndreptat înspre același local, pentru a sărbători, pentru a mulțumi într-o anumită măsură barului pentru acea revelație. Citirea rapidă a devenit un scop puternic pentru el în ultima vreme. Experimentele le făcuse singur și apoi împreună cu câțiva prieteni și studenți la psihologie. A reușit să ajungă să citească cu 500 de cuvinte pe minut, o performanță de care nu ar fi crezut vreodată că ar fi putut să fie capabil. Și când se gândea că prima dată când și-a testat viteza de citire, a reușit abia 230 de cuvinte pe minut. Performanța la care ajunsese îl mira chiar și pe el. Dar i-a luat destul timp să ajungă acolo. Toate eforturile pe care le-a făcut le notase. Toți pașii, fie ei buni sau răi, i-a notat. A învățat din greșeli, a fost nevoit să observe lucrurile care funcționau și cele care nu. A fost nevoit să dezvolte un concept pe calea cea dificilă, fără să aibă prea multe informații la bază și fără finanțare. Îl considera un proiect personal apropiat de inima lui, un proiect la care ținea enorm de mult.

->Variabil

S-a pus la aceeași masă în bar și a comandat o băutură. Gândurile i-au fugit din nou înspre evoluția pe care a avut-o cu proiectul lui. A învățat să citească, citind. Anatomic, știa că trebuia să își antreneze mușchii ochilor să focalizeze mai repede și mai multe cuvinte într-un timp cât mai scurt. La aceasta se adăuga și capacitatea de memorare. Nu era de ajuns să focalizeze repede, ci trebuia să și înțeleagă și să memoreze ceea ce textele spuneau. A reușit să își cumpere un calculator care să îl ajute la scrierea textelor și numerotarea cuvintelor. Lucrurile începuseră să meargă tot mai bine. Cu ajutorul unor aplicații informatice a construit un program care îl ajuta în demersurile lui. Prima dată îi calcula automat viteza de citire. Apoi a reușit să integreze și un chestionar în acest program. Putea să verifice și capacitatea de memorare. Dar abia apoi au urmat lucrurile interesante. Urmau antrenamentele zilnice, testele periodice și apoi iarăși antrenamente. Logica antrenamentelor a fost importantă pe tot parcursul dezvoltării proiectului, el schimbând adeseori abordarea pentru că se dovedea că nu dă rezultate. În final, după mai bine de doi ani de muncă, s-a declarat satisfăcut de ceea ce a realizat, și a hotărât să meargă mai departe cu acest proiect. Voia să îl arate lumii, să îl ofere tuturor celor care aveau nevoie sau care doreau să își îmbunătățească viteza de citire. Așa a ajuns să caute oameni care ar fi interesați de astfel de proiecte, oameni de afaceri care să vadă variabila practică în această ecuație. Cei cu care tocmai terminase de vorbit erau niște oameni de afaceri recomandați de unul dintre studenții care obținuse rezultate foarte bune după ce a parcurs programul de Citire Rapidă. De fapt, unul dintre aceștia era chiar fratele acelui student. Mesajul primit pe telefon îl anunța că proiectul a fost acceptat și că urmează să stabilească restul detaliilor săptămâna următoare. Îi venea să sară în sus de bucurie. Pe undeva, nu îi venea să creadă că așa ceva i se putea întâmpla.

->Variabil

Stătea acum în fața a zece viitori cursanți, printre care se afla o doamnă frumoasă, o domnișoară tânără cu o șuviță verde în păr și cu un tatuaj vizibil pe corp, un domn bine îmbrăcat, în costum, care deși părea atent la tableta pe care o ținea în mână, ochii îi fugeau adeseori înspre doamna atrăgătoare. Mai era acolo un tânăr cu o calviție pronunțată, cu nasul ascuțit și care dădea mereu din picior. Privirea i s-a oprit puțin mai mult pe domnul care stătea retras, aproape de un perete și care părea să îi observe pe toți din sală. Nu s-a putut opri să nu se întrebe dacă nu reprezenta cumva concurența, dacă nu venise doar să vadă cum procedează el, care era tehnica pe care o perfectase. Dar și-a alungat acest gând repede din minte și s-a hotărât să se concentreze pe acea primă zi de curs, pe acei oameni interesanți pe care îi avea în fața lui și pe muntele de informații pe care urma să îl transmită. Avea emoții, iar inima îi suna tare în piept, auzind-o puternic în timpane. Se depășise cu câteva minute ora stabilită pentru începerea cursului, așa că s-a hotărât să înceapă etapa finală a proiectului lui: prezentarea în fața mai multor oameni, ținerea unui curs real. Și-a dres vocea puternic, într-un mod aparent întâmplător, dar destul de tare pentru a atrage toate privirile din sală. Părea că toți așteptau să se întâmple ceva, iar acel moment a fost acțiunea perfectă pentru a-i reorienta înspre cursul său. I-a invitat pe toți să își ia locurile la mese, încercând să își păstreze vocea calmă și fără prea multe emoții. Cursul de Citire Rapidă a început.