SPEEREAD

  • Citire Optimizată
  • Pentru psihologi
  • Rezultate
  • Tutorial
  • Tarife
  • Blog
  • Citire Optimizată
  • Pentru psihologi
  • Rezultate
  • Tutorial
  • Tarife
  • Blog

Sesiunea 1.3 - Antrenament Citire Rapidă

Apasă START și începe antrenamentul.
Urmărește și citește cuvintele marcate.




Viteza: cpm.  Parcurgerea: a textului  Grupele de cuvinte: 
2
Întunericul din încăpere părea greu de suportat, dar ochii nu trebuiau să i se obişnuiască pentru că vedea foarte bine. O durere imensă îi străbătea corpul şi se întreba instinctiv dacă e durere fizică pentru că îşi simţea totuşi toate funcţiile motorii în regulă. Încerca să îşi dea seama ce se întâmplă, unde e, de ce corpul îi tremură neîncetat. Gândurile îi străbăteau creierul extraordinar de încet şi nu reuşea să creeze nicio legătură între ele. Nu putea să îşi aducă aminte cine era, de unde venea şi cum a ajuns acolo. Tremurând, a ridicat ochii pentru a vedea un duș în partea cealaltă a camerei din care curgea o cascadă asurzitoare. Nu ştia de ce tremură, nu putea să se oprească, nu putea să îşi controleze mişcările, nu putea să vorbească. Nu putea să îşi adune creierul la un loc pentru a gândi un cuvânt cel puţin. Îi veni să urle, dar în loc de urlet a scos pe gură un fel de bolboroseală acompaniată de o mare cantitate de salivă ce i se scurgea pe mâini. A reuşit într-un final să îşi adune toate forţele pentru a se ridica de acolo de jos, dar cu membrele şi degetele încleştate într-o poziţie extrem de dureroasă. Tremuratul continua să îi deranjeze mişcările greoaie pe care încerca să le facă. Saliva îi curgea din gură şi pleoapele i se mişcau haotic, la fel ca şi ochii care în mod regulat i se dădeau peste cap, provocându-i o durere care îi făcea capul să reacţioneze într-un fel aproape grotesc de inuman. Se apropie încet de duşul de pe peretele celălalt şi se lasă să pice fără vlagă sub apa rece care îi lovea pielea simţind parcă milioane de ace.
->3
Deschise ochii speriată şi se aruncă din pat încercând să realizeze ce naiba se întâmplă şi unde este. Creierul îi spunea că a fost un vis, dar instinctul îi spunea că a fost foarte real. Şi de altfel şi sentimentele pe care le avea în aceste momente îi spuneau că ar trebui să ia în serios acea imagine cu care a rămas în creier. „O imagine oribilă”, îşi spuse Andreea şi se lăsă să cadă pe podea sprijinindu-se cu spatele de marginea patului. Imediat o senzaţie de vomă o cuprinse. „Unde sunt? Cum am ajuns aici?”. Aceste întrebări cumulate cu imaginile proaspete ale visului au făcut-o să se întrebe dacă nu cumva chiar a trăit acel vis. Dar şi această nouă sperietură începea să se disipe odată cu amintirile care îi reveneau încet. Îşi aducea aminte de Prozon şi de Arian, cel care a adus-o aici. Misiunea ei a fost un eşec total pentru că nu a reuşit să transmită nimic şi mai ales pentru că Prozon a descoperit-o imediat ce a intrat în zona laboratoarelor. I-a trimis pe cei câţiva EI care mai erau cu el acolo să o însoţească până la EL. Avea să realizeze ulterior legătura dintre ea, Jhon şi Prozon. Acela era momentul în care îşi aduse aminte de Jhon, bărbatul de la conferinţă. Jhon a văzut-o şi ştia că e în compania lui Arian, ştia cine era, ştia toată istoria lor. Şi acum Jhon era Prozon, sau Prozon era Jhon, un mod destul de hilar de a asocia două lucruri atât de distante. Creierul lui Andreea, surogatul perfect pentru cubul ei, a fost nevoit să suporte intervenţia gândurilor lui Prozon care căuta atât locaţia Maşinii cât şi alte informaţii folositoare. Din fericire, Arian a ştiut să o ţină la un nivel la care nu a avut acces la nicio informaţie, nici despre Maşină şi nici despre alte lucruri cât de cât importante.
->4
Andreea simţea puterile lui Prozon, simţea că într-adevăr acesta era mult mai puternic decât oricare dintre EI, dar simţea şi că acesta avea o frică epică faţă de fenomenul „Arian”. Prozon ştia şi el că nu este îndeajuns de puternic pentru a-l doborâ într-o luptă corectă şi din această cauză a apelat la o percepţie mai mult umană asupra luptei dintre ei. Folosindu-se de cunoştinţele şi inteligenţa lui Jhon, a dezvoltat acea capacitate manipulativă şi o tehnică de negociere rechin. Când a luat legătura cu Kim ştia că va obţine ceea ce îşi dorea doar în momentul în care a aruncat-o în faţă pe Andreea. Îl simţea pe Arian acolo, citea în ochii lui Kim tot ceea ce era necesar să ştie.
->Variabil
Creierul ei împreună cu cubul au început să caute informaţii legate de locul unde se afla, despre Arian şi acţiunile lui. Căutări în van pentru că din câte şi-a putut da seama, Prozon îi bloca toate căile de comunicare, ceea ce o făcea incapabilă de a auzi vreun gând sau de a transmite vreun impuls. Se găsea aruncată într-o cameră întunecată, cu creierul pus la dispoziţia lui Prozon. Spera doar că Arian nu a uitat de ea şi că va veni să o salveze. Spera ca Robert să insiste pe lângă Arian pentru a-i schimba gândirea logică, în caz că acesta considera că nu este necesar ca Andreea să fie salvată. Spera ca acel vis să nu mai revină. Spera la o viaţă liniştită. Spera la un soare strălucitor. Spera...
->Variabil
„Dumnezeu”. Acesta era cuvântul care îi răsuna în minte. Îşi aduse aminte de toate acele cărţi citite despre pocaluri, despre merovingieni, despre lupte religioase, despre templieri, Vatican. „Tâmpenii” îşi spuse el, „Au fost toate fondate doar pentru a menţine percepţia vie asupra posibilităţii existenţei unei terţe părţi care ne poate conduce viaţa. Dar se pare că nimeni nu se întreaba care sunt celelalte două părţi!”. Arian se ridică uşor de la pupitrul de comandă, în timp ce nava executa ultimele salturi şi se duse într-un cadran. Acolo îşi lăsă mintea să recreeze ultimele memorii pe care le avea cu lumea Intermediarilor, cu semenii lui. Era acolo rasa lui, erau fraţii şi surorile lui. Vedea în jurul lui acele domenii acoperite de câte o construcţie integral robotizată de genul Ohems. Vedea lumea cum se distruge, vedea fiecare Ohems cum se autodistruge, mutilându-se, omorând orice umanoid din raza sa de acţiune. Era o privelişte apocaliptică, iar el, Arian se afla undeva la marginea unui oraş, pe un deal, privind neputincios la distrugerea speciei sale. Avea alături Maşina. Privirea lui Arian a fost atrasă de un Ohems care se afla în dreapta lui şi căruia nu i-a dat nicio importanţă până atunci.
->Variabil
Singura amintire importantă era despre cartea pe care o introdu-se între laserele Maşinii, protejând-o de eventualele încercări de a ajunge în mâini străine. La o privire mai atentă, şi-a dat seama că era defapt acel Ohems pe care l-a văzut la Sorgi, doar că nu era mai mare decât o singură cameră. Încă un detaliu care îi atrase atenţia a fost o rază de lumină care răzbătea din interiorul micului Ohems. A urmat Bomba Atemporală, detonată de către EI, acel Dumnezeu care îşi permitea să se joace cu timpul. Arian se uita la lumea ce începea să se schimbe, oameni apărând, copii născuţi bătrâni, bătrâni ajunşi copii, oameni prinşi între două bucle temporale, schimbări bruşte de climă, schimbări de relief. Era un peisaj groaznic şi Arian alese să treacă peste aceste memorii dureroase. Îşi continuă vizita în interiorul memoriilor pe care le avea cu timpul petrecut alături de Sorgi. Partea aceasta a vieţii lui, o perioadă de mai bine de câteva mii de ani petrecuţi alături de Sorgi, a recuperat-o abia după lupta cu monstrul din Ohems-ul Sorgilor. Dar nu acesta era lucrul care îl interesa, aşa că se întoarse înapoi în perioada Intermediarilor. A căutat o rupere în liniaritatea memoriei, luând-o de la sfârşit către început. Era intrigat totodată de necesitatea acelui Ohems şi de lumina ce răzbătea din el, lumină ce nu îşi avea locul acolo. Nu ştia să aibă vreo memorie nici despre existenţa acelui mic Ohems şi nici despre lumina din interiorul lui.
->Variabil
Creierul l-a atenţionat despre o întrerupere în liniaritate, nu departe de sfârşitul perioadei Intermediarilor. A găsit o ruptură în memorie de aproape o zi. Chiar cu o zi înainte de detonarea Bombei Atemporale. Prima imagine pe care o avea imediat ce ruptura se termina era aceea cu el pe deal, privind la oraş distrugându-se. Ultima imagine în schimb era legată de moartea bătrânului Apron, şi de cuvintele pe care acesta le şoptea: „Menirea ta e să protejezi Maşina. Să creezi, să aperi şi să trăieşti pentru dăinuirea speciei pe Pământ. Fie ca sacrificiul pe care îl facem noi acum să fie umbrit de victoria ta!”. Cuvintele bătrânului au fost urmate de imaginea oraşului distrugându-se. Ceva nu era bine, Arian simţea cu tot corpul că răspunsul pe care îl căuta era acolo, în faţa lui. „Cuvintele! Asta e!” spuse el. „Știu unde trebuie să caut amintirile pe care nu le regăsesc!”. Se ridică liniştit şi împăcat, închise imaginea din cadran şi se întoarse la pupitrul de comandă. S-a conectat la pupitru tocmai la timp pentru a observa ultimele două salturi. Dar nu a mai aşteptat să se termine ciclul de salturi aşa cum a fost planificat, ci a întors nava prin coordonatele prin care deja trecuseră.

Copyright Text © Paul Boncuțiu

Contact

Contact
Despre noi
Instrucțiuni

Confidențialitate

Cookie
Confidențialitate
Termeni și condiții

Parteneri

www.speeread.ro
www.speeread.org
www.speeread.info

Copyright

© SpeeRead 2015-2023
Dezvoltat cu pasiune de:
speeread.biz